Liga suporterilor!** Cum își arată fanii dragostea și ura față de jucători

Fără ei, fotbalul e ca mâncarea fără sare. Pot transforma o masă
sărăcăcioasă într-un adevărat festin. Mai strică și ciorba,
câteodată. Miercuri seară, în două meciuri din Liga Campionilor,
suporterii au demonstrat cum știu să-și arate dragostea. Și ura,
deopotrivă.

Degetul mijlociu
pentru argentinian

La doar 23 de ani, Messi bate recordurile de eficacitate la
Barcelona. În weekend, cu Almeria, a depășit suta de goluri marcate
în Primera. Miercuri, cu Panathinaikos (3-0), a bifat reușita cu
numărul 150 pentru catalani și a 31-a în cupele europene,
egalându-l pe Rivaldo. Iar pe teren i-a terorizat pe „verzi”. Pe
final, pătimașii fani ai grecilor n-au mai rezistat umilinței. Unul
a fentat forțele de ordine, a pătruns pe teren și i-a arătat
argentinianului degetul mijlociu. Apoi a fost luat pe sus de
stewarzi.


Rooney, pupat de un suporter

O scenă diametral opusă s-a petrecut pe „Ibrox”. La Glasgow, în
fața protestanților de la Rangers, a revenit Rooney, la primul meci
ca integralist pentru United, după o lună de probleme conjugale,
fizice și contractuale. Pe final de meci, la 0-0, „diavolii” au
scos un penalty. Wayne a înhățat balonul și a transformat. Au urmat
descătușarea și bucuria alături de peluza unde se aflau fanii care
și l-au scos de la inimă în ultima perioadă. Acum i-au uitat
trădarea. Unul a intrat pe gazon, l-a îmbrățișat și l-a pupat timp
de câteva secunde pe atacant, înainte ca acesta să fie felicitat de
propriii coechipieri!.

Publicat: 26 11. 2010, 02:05
Actualizat: 26 11. 2010, 02:08