Liniște pe străzi, leșii și-au văzut de bere! Furioșii ultrași polonezi au fost controlați eficient de forțele de ordine
Înainte de meci, 13 fani ai Legiei au dat cu subsemnatul pentru că au fost găsiți cu torțe asupra lor
Un polonez și-a pierdut cuțitul, iar alți doi au fost duși la „antidrog” din cauză că nu și-au fumat țigara de marijuana înainte de controlul de la intrarea în capitală
Ieri, dacă nu știați, România s-a învecinat la vest cu Polonia. Granița a fost trasată de Jandarmeria Română, în locul în care A1 se contopește în bulevardul Iuliu Maniu. La ora 10 dimineața, forțele de ordine și-au transformat punctul mobil, pentru câteva ore, în punct vamal. În afară de pașapoarte, jandarmii au controlat tot. S-a început cu percheziția corporală, iar apoi s-a trecut la bagaje.
După câteva ore de stat în soare și tras mașini cu număr de Polonia pe dreapta, s-a făcut inventarul. O cagulă, un cuțit, o țigară de marijuana, mai multe obicte pirotehnice și două pălării de floarea soarelui. 13 ultrași polonezi pasionați de pirotehnie au fost duși la secție, doi s-au dovedit vicioși și au mers la „Antidrog”, iar ceilalți și-au văzut de drum spre Centrul Vechi. Aici s-a făcut joncțiunea cu cei veniți cu avionul, iar între polonezi și bere rămăsese doar o necunoscută: la draft, la sticlă sau la cutie? La ce o fi, iar după câteva simultane pe la terasele de pe Smârdan, Blănari, Șelari sau Lipscani, ecoul tulbure a cuprins tot Centrul Istoric. Pe străzi nu s-au înregistrat incidente, cuțitul, torțele, fumigenele și cagula erau confiscate, iar cu două pălării de floarea soarelui nu poți sparge capul nimănui.