Miercuri s-au disputat ultimele meciuri din prima etapă a grupelor Ligii Campionilor, echipele mici reușind să facă mai multe surprize! După ce Sheriff Tiraspol a câștigat cu Șahtior Donețk, Club Brugge a remizat în compania gigantului PSG, de la care nu au lipsit Lionel Messi, Neymar și Mbappe.
Real Madrid a muncit mult până să obțină trei puncte pe terenul lui Inter Milano. Meciul se îndrepta spre o remiză albă, însă Rodrygo a înscris în ultimul minut de joc și a declanșat sărbătoarea în tabăra spaniolilor. O altă pretendentă la trofeu, Manchester City, a oferit cel mai spectaculos meci al zilei în Liga Campionilor. Englezii au marcat de șase ori în poarta lui Leipzig, iar de la germani s-a remarcat Nkunku, autor al unui hattrick. Performera serii a fost Ajax Amsterdam, care s-a impus de o manieră categorică pe terenul lui Sporting Lisabona, 5-1. Patru dintre aceste reușite au purtat semnătura lui Sebastien Haller.
Liverpool și AC Milan au oferit un adevărat spectacol, după ce s-au aflat pe rând la conducere. Englezii au deschis scorul, apoi s-au văzut conduși la limită, pentru ca Hendersson să aducă în cele din urmă victoria britanicilor, 3-2. Mohamed Salah și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor, însă a ratat un penalty pe parcursul jocului.
Manchester City – Leipzig 6-3
În minutul 86, City mai marchează o dată prin Gabriel Jesus!
Joao Cancelo liniștește situația în minutul 75, când înscrie golul de 5-3 pentru englezi.
Germanii speră din nou! Nkunku reușește hattrickul în minutul 73!
În minutul 56, Jack Grealish înscrie pentru City!
Același Christopher Nkunku readuce speranțele în tabăra nemților în minutul 51!
În prelungirile primei reprize, britanicii se distanțează prin reușita din penalty a lui Riyad Mahrez!
În minutul 42, germanii reduc din handicap prin Christopher Nkunku!
În minutul 28, scorul devine 2-0 după ce nefericitul Nordi Mukiele și-a învins propriul portar!
Nathan Ake deschide scorul pentru clubul englez din pasa noului venit Jack Grealish în minutul 16!
? Sum up Jack Grealish in three words ?#UCL https://t.co/KsEPX8ObXd pic.twitter.com/EmvCrVo2Wy — UEFA Champions League (@ChampionsLeague) September 15, 2021
? Sum up Jack Grealish in three words ?#UCL https://t.co/KsEPX8ObXd pic.twitter.com/EmvCrVo2Wy
— UEFA Champions League (@ChampionsLeague) September 15, 2021
Club Brugge – PSG 1-1
Hans Vanaken restabilește egalitatea din pasa lui Eduard Sobol, în minutul 27!
Ander Herrera deschide scorul pentru francezi în minutul 15!
? First Paris start for Champions League legend Leo Messi ?#UCL pic.twitter.com/HokVOQeBiA — UEFA Champions League (@ChampionsLeague) September 15, 2021
? First Paris start for Champions League legend Leo Messi ?#UCL pic.twitter.com/HokVOQeBiA
Atletico Madrid – FC Porto 0-0
Portughezii deschid scorul în minutul 80 prin Mehdi Taremi, dar golul este anulat după consultarea VAR!
Liverpool – AC Milan 3-2
În minutul 69, englezii preiau din nou conducerea! Gol marcat de Jordan Hendersson!
Liverpool egalează în minutul 49 prin Mohamed Salah!
Brahim Diaz o aduce în avantaj pe AC Milan în minutul 44!
În minutul 42 Ante Rebic restabilește egalitatea pe tabela de marcaj!
Mohamed Salah ratează un penalty în minutul 14!
Englezii deschid scorul prin autogolul lui Fikayo Tomori în minutul 9!
?⚫️ 2007 final: the other time Milan met Liverpool in UEFA competition ?@acmilan | #UCL pic.twitter.com/9w3hkENJAB — UEFA Champions League (@ChampionsLeague) September 15, 2021
?⚫️ 2007 final: the other time Milan met Liverpool in UEFA competition ?@acmilan | #UCL pic.twitter.com/9w3hkENJAB
Beșiktaș – Borussia Dortmund 1-2
Borussia Dortmund debutează cu dreptul în noua ediție a Ligii Campionilor, reușind să se impună pe terenul turcilor grație golurilor semnate de Jude Bellingham (min. 21) și Erling Haaland (min. 45+3)! Pentru gazde a punctat Montero în prelungirile partidei.
Echipele de start:
Beșiktaș: Ersin Destanoğlu – Rosler, Welinton, Montero, N’Sakala – Ghezzal, Pjanic, Souza, Hutchinson, Larin – Batshuayl
Borussia: Kobel – Meunler, Hummels, Akanjl, Guerreiro – Bellingham, Brandt, Dahoud – Haaland, Reus, Malen
⚽️ Bellingham ⚽️ Haaland ⚫️? Sum up this duo in one word!#UCL pic.twitter.com/YEpa0YWoCJ — UEFA Champions League (@ChampionsLeague) September 15, 2021
⚽️ Bellingham ⚽️ Haaland
⚫️? Sum up this duo in one word!#UCL pic.twitter.com/YEpa0YWoCJ
Sporting Lisabona – Ajax Amsterdam 1-5
În minutul 63, Sebastien Haller înscrie cel de-al patrulea său gol în această seară!
Ajax începe să se distreze! Hattrick Haller, minutul 51!
În minutul 39, olandezii se distanțează prin reușita lui Steven Berguis!
Paulinho reduce din diferență pentru Sporting în minutul 33!
În minutul 9, același Haller marchează din nou!
Sebastien Haller deschide scorul pentru olandezi în minutul 2!
? Who ya got? ?⚪️ João Palhinha ⚪️? Edson Álvarez#UCL pic.twitter.com/3GlG83eE48 — UEFA Champions League (@ChampionsLeague) September 15, 2021
? Who ya got?
?⚪️ João Palhinha ⚪️? Edson Álvarez#UCL pic.twitter.com/3GlG83eE48
Sheriff Tiraspol – Șahtior Donețk 2-0
Formația din Republica Moldova continuă să uimească Europa! După ce a trecut de preliminarii și s-a calificat în grupe, Sheriff reușeșste primul succes în acestă fză a competiției, 2-0 cu ucrainenii de la Șahtior Donețk. Adama Traore a deschis scorul în minutul 16, iar Momo Yansane a stabilit scorul final în minutul 62!
Șerif Tiraspol: Athanasladis – Costanza, Arboleda, Dulanto, Cristiano – Thill, Addo – Traore, Kolovos, Castaneda – Yakhshlboev
Șahtior: Pyatov – Dodo, Marlon, Matvlyenko, Ismally – Tete, Marcos Antonio, Maycon – Pedrinho, Traore, Fernando
⏰ EARLY RESULTS ⏰ ? First ever Champions League win for debutants Sheriff ⚫️? Bellingham & Haaland inspire Dortmund at Beşiktaş… ? Best performance?#UCL — UEFA Champions League (@ChampionsLeague) September 15, 2021
⏰ EARLY RESULTS ⏰
? First ever Champions League win for debutants Sheriff ⚫️? Bellingham & Haaland inspire Dortmund at Beşiktaş…
? Best performance?#UCL
Inter Milano – Real Madrid 0-1
Rodrygo înscrie în minutul 90!
Lionel Messi a jucat numai 24 de minute de când a ajuns la PSG, în meciul de campionat cu Reims, câștigat cu 4-0. Argentinianul recunoscuse anterior că nu este încă la nivelul de pregătire fizică dorit, astfel că nu a intrat decât pe finalul jocului, pentru a se bucura de aplauzele fanilor. Acum, după întreruperea campionatelor pentru meciurile echipelor naționale, mijlocașul a fost reținut în lotul pentru jocul din Belgia, împotriva lui Club Brugge, și îl vom vedea pe teren încă din primul minut.
Pentru Lionel Messi este a 150-a sa apariție în Liga Campionilor, și prima în tricoul altei formații decât FC Barcelona. Argentinianul se poate lăuda cu 120 de goluri marcate în această competiție, capitol la care este depășit doar de jucătorul lui Manchester United, Cristiano Ronaldo, cu 135 de reușite.
Dacă Lionel Messi va juca din primul minut pentru PSG în Liga Campionilor, coechipierul său Sergio Ramos mai trebuie să aștepte. Fostul fundaș al lui Real Madrid este în continuare accidentat la piciorul stâng, astfel că nu a fost reținut în lot de antrenorul Mauricio Pochettino.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER