Liverpool a sperat la calificare până în ultima secundă. Rodgers, ca si demis de pe banca tehnică a „cormoranilor”

  • Deși pleca drept a doua mare favorită în grupa D, Liverpool nu a reușit să se califice. „Cormoranii” au terminat pe locul trei și vor evolua în 16-imile Europa League, după 1-1 acasă, cu Basel, în ultima rundă.
  • Brendan Rodgers e ca și demis de la echipă, potrivit presei engleze.

După un sezon excepțional, în care elevii lui Brendan Rodgers au pierdut la mustață titlul, deși nimeni nu i-a luat în calcul pentru bătălia la vârf în Premier League, apele sunt tot mai tulburi la Liverpool. Aflați abia pe locul 9 în clasament, la 15 puncte de liderul Chelsea, și fără a fi jucat cu trei dintre formațiile din „Big Four” (Chelsea, Arsenal sau United), „cormoranii” sunt tot mai contestați pentru prestațiile lor.

Aceștia sperau să se reabiliteze în Liga Campionilor, unde, grație jocului rezultatelor au rămas în ecuația calificării până în ultima etapă. Mai mult, Gerrard&Co depindeau doar de ei pentru a merge mai departe, condiția fiind să o învingă pe Basel pe teren propriu, în ultima etapă. Dar doar în ultimul sfert de oră Liverpool a arătat a echipă, când a ratat la poarta elvețienilor mai multe ocazii decât în ultimele 2-3 partide, deși evoluau cu un om în minus (Markovic fusese eliminat în minutul 60). Condusă cu 1-0 (gol Frei), Liverpool a revenit în joc grație reușitei lui Gerrard  din lovitură liberă (81), dar ghinionul a privat-o de o victorie in-extremis.

În aceste condiții, este de așteptat ca Board-ul lui Liverpool să ia o decizie drastică în perioada următoare, vorbindu-se tot mai intens de demiterea lui Brendan Rodgers.

Anul trecut considerat un adevărat erou pe Anfield, unde reușise să creeze o emulație fantastică în jurul lui Suarez, nord-irlandezul pare să fie depășit total. A pierdut vestiarul și nu găsește metodele necesare de a resuscita o echipă debusolată. Asta în condițiile în care în vară a beneficiat de un buget de transferuri unic în istoria lui Liverpool.

 Lista de cumpărături a lui Liverpool, în vară

  • Adam Lallana (Southampton) – 31 milioane de euro
  • Dejan Lovren (Southampton) – 25 milioane de euro
  • Lazar Markovic (Benfica) – 25 milioane de euro
  • Mario Balotelli (AC Milan) – 20 milioane de euro
  • Alberto Moreno (Sevilla) – 18 milioane de euro
  • Divock Origi (Lille) – 12 milioane de euro
  • Emre Can (Leverkusen) – 12 milioane de euro
  • Rickie Lambert (Southampton) – 5,5 milioane de euro
  • Javier Manquillo – (Atletico Madrid) – 2 milioane de euro

150 de milioane de euro a cheltuit Brandon Rodgers pentru transferuri în această vară. Rezultatele sunt însă mult sub așteptările fanilor

57 de milioane de euro cheltuise Liverpool stagiunea trecută, față de cele 116 ale „Cetățenilor” și cele 128, investite de Roman Abramovici

Nu sunt atât de arogant încât să cred că nu pot fi demis. În meseria de antrenor, trebuie să te aștepți la orice. Orice antrenor din lumea asta știe că trebuie să câștigi meciuri și să ai rezultate pentru a rămâne pe poziții. Dar eu comunic excelent cu patronii, am fost întotdeauna direcți și corecți în raporturile pe care le-am stabilit. În primul an când am venit la echipă nu aveam un obiectiv, dar am reușit câteva rezultate total neașteptate. Acum, așteptările au crescut, dar rezultatele întârzie să apară. E normal ca board-ul să fie nemulțumit când se întâmplă așa ceva. Înțeleg acest aspect și încerc să îmi fac treaba cât se poate mai bine. Cred că avem calitate în lot și putem crește. Va trebui să luptăm cu și mai multă pasiune decât până acum”
Brendan Rodgers, într-un interviu acordat acum două săptămâni pentru independent.co.uk

GRUPA B din Champions League, CLASAMENT FINAL

1. Real Madrid 18 pct
2. Basel 7p
3. Liverpool 5p
4. Ludogoreț 4p

Publicat: 09 12. 2014, 23:53
Actualizat: 09 12. 2014, 23:54