Louis van Gaal, impresionat de Traore:** „Știe să protejeze și să joace mingea incredibil”
Olandezul Louis van Gaal a declarat în conferința de presă
premergătoare partidei cu CFR Cluj că se teme de ivorianul Lacina
Traore.
„De la CFR m-a impresionat atacantul lor, care are 2.02 (n.
r: Traore), dar știe să protejeze și să joace cu mingea incredibil!
Ne așteptăm ca CFR să se apere mâine și apoi să joace pe
contraatac. Am văzut CFR cu Roma și apoi jocul lor la Vaslui, nu
pot spune exact valoarea fotbalului românesc”, a anunțat
Louis van Gaal.
„Îl voi
respecta cât voi trăi pe Ștefan Kovacs”
Acesta a spus că îi va rămâne dator toată viața lui Ștefan Kovacs,
pentru modul cum a lucrat cu el la Ajax.
„Am mai multe amintiri plăcute cu români. Ștefan Kovacs era
antrenorul la Ajax când eram eu acolo iar Cruyff era la echipa mare
iar eu la a doua. Kovacs m-a provocat la prima echipă și apoi,
pentru că nu puteam concura cu Cruyff, m-a sfătuit să plec în
Belgia. A vrut chiar să vină cu mine deși șefii de la Ajax nu erau
de acord. Îl voi respecta cât voi trăi pentru asta!”, a declarat
olandezul, care și-a adus aminte și de Hagi. „Nu pot să îl uit, e
cel mai mare fotbalist român. Avea o abilitate de a marca
fantastică deși nu alerga decât când trebuia”, l-a
gratulat olandezul pe „Rege”.
Își aduce aminte de Crăciunescu
Louis van Gaal a vorbit și despre finala Ligii Campionilor din 1994
dintre Ajax și Milan, atunci când a luat trofeul cu olandezii după
un meci arbitrat de Crăciunescu.
„Îl țin minte pe arbitrul Crăciunescu, da îl mai țin minte
pentru finala din 94, dar mai ales pentru faza mea de karate. În
fine, m-am mai întâlnit apoi cu el, peste ani, el a venit la mine.
Nu îi mai reproșez nimic, până la urmă am câștigat totuși trofeul”,
a mai zis Gaal
Tehnicianul lui Bayern a precizat și că mai mulți dintre jucătorii
care aveau probleme medicale au fost recuperați.
„Schweinsteiger va juca mâine, vom vedea cât, dar Van
Buyten și Olic, nu știm cât! Poate îi voi folosi”, a
conchis Louis van Gaal.