Lucescu, dezamăgit după remiza cu Leverkusen: „A fost o demonstrație că ceea ce s-a întâmplat în Germania a fost cauzat de prestația arbitrilor”

Șahtiorul lui Mircea Lucescu nu a reușit decât o remiză albă pe teren propriu împotriva nemților de la Bayer Leverkusen, iar echipa ucraineană se află pe locul trei în grupă, având 5 puncte la activ, în timp ce liderul Man United are 8 puncte, iar adversara de aseară a ucrainenilor are 7.

Antrenorul român a comentat evoluția echipei sale din partida de aseară, fiind de părere că doar forma excelentă a portarului nemților a păstrat rezultatul de egalitate pe tabela de marcaj.

„E incredibil că nu am câștigat, dar am prins și un portar într-o formă senzațională. Am avut și o neșansă extraordinară, puteam să marcăm 4 goluri doar în prima repriză. A fost o demonstrație că ceea ce s-a întâmplat la Leverkusen a fost cauzat de prestația arbitrilor.

Îmi pare foarte rău, ținând cont și de echipa pe care am trimis-o în teren, cu jucători foarte tineri. Toți au fost foarte buni, în prima repriză i-am dominat copios. Am avut 6-7 situații foarte clare de a marca. Nu cred că aș fi schimbat ceva, singurul regret e că nu am înscris. Leno a făcut o superpartidă astăzi… Pyatov ne-a cam încurcat, a gafat în meciurile decisive”, a spus Mircea Lucescu la Dolce Sport.

Mircea Lucescu nu a uitat însă arbitrajul din partida tur și l-a atacat din nou pe centralul acelei partide, Stefan Lanois.

„Doar farte tare decizia luată de Lanois în meciul de la Leverkusen. Este un arbitru arogant, am avut aceeași problemă cu el la St Petersburg, când președintele Rusiei era în tribună și nu ne-a lăsat să trecem de mijlocul terenului. Nu știu dacă e direcționat sau prost, dar e arogant.

Eu în 10 ani am avut două penalty-uri cu echipa asta, în peste 100 de meciuri în cupele europene. Unul împotriva lui Hapoel, care nu mai conta, și unul împotriva lui Braga, când ne-a dat penalty la 2-0, nici atunci nu mai conta. Tot timpul se arbitrează în favoarea celorlalți”, a mai spus Mircea Lucescu.

Publicat: 06 11. 2013, 09:02
Actualizat: 06 11. 2013, 09:03