În conferința de presă dinaintea partidei de mâine din Champions League, între Șahtior și Manchester United, antrenorul român, Mircea Lucescu, consideră că oponentul său, David Moyes, este un antrenor bun și are nevoie de timp pentru a se acomoda și a-și impune ideile, însă începutul slab se datorează și faptului că scoțianul își rotește prea mult jucătorii de la meci la meci.
„Întotdeauna va exista o schimbare de filosofie atunci când la un club vine un antrenor nou, iar acesta are nevoie de timp. De aceea, David Moyes întâmpină dificultăți în acest moment. Dar, am analizat jocul englezilor și am observat că mereu sunt schimbări în primul 11, cam 4-5 jucători de la meci la meci. Rotația înseamnă că relațiile de joc pot fi afectate și creează probleme jucătorilor. Alte echipe din Premier League, cum ar fi Chelsea, Liverpool și Arsenal, nu schimbă așa mult jucătorii ca United și poate că acesta este un factor. Știu munca lui Moyes de la Everton, e unul dintre cei mai puternici antrenori din Premier League și sper că va găsi o cale bună abia după meciul cu noi”, a declarat Lucescu.
Lucescu a rememorat în conferință și întâlnirea cu Manchester United și Sir Alex Ferguson din 1999, când românul antrena pe Inter și spune că abia așteaptă confruntarea de mâine seară.
„Acum 14 ani am jucat cu Inter împotriva celor de la United. Am marcat primii, dar englezii au egalat și au mers mai departe, câștigând Liga Campionilor. Erau o mașinărie de câștigat trofee, având în lot jucători precum Giggs și Beckham. De când sunt antrenor la Șahtior nu am întâlnit patru dintre cluburile de top din Europa, Manchester United, Liverpool, Real Madrid și Bayern. Sper ca în viitor să am ocazia să joc și împotriva celorlalte echipe”, a mai adăugat românul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER