„Lucescu nu a fost iubit pe Bega, dar nu el i-a retrogradat! **Acum, fanii timișoreni îl simpatizează!”
Emeric Dembrovschi, consilierul tehnic al lui Poli II, este convins că publicul timișorean îl va întâmpina cu simpatie pe Mircea Lucescu. Deși acesta a fost mult timp antipatizat pe Bega, fiind considerat ‘autorul moral’ al retrogradării lui Poli din urmă cu peste 20 de ani, ‘Dembo’ este convins că performanțele internaționale ale tehnicianului au șters cu buretele acel episod.
"Știu că nu a fost tare iubit la Timișoara. Toate răfuielile au fost demult. Am vorbit cu el pe tema asta, nu-i adevărat că el i-a amenințat pe cei de la Poli cu retrogradarea. Cei de la Poli au picat atunci în B, pentru că atât au putut. Pe urmă, Lucescu a câștigat simpatia multor timișoreni prin rezultatele obținute în fotbalul internațional", a spus fostul internațional pentru Adevărul.ro.
Fostul internațional se teme de forța trupei din Ucraina, dar speră că elevii lui Sabău vor reuși să creeze surpriza: "În fotbal orice e posibil. Șahtior e cel mai mai greu adversar dintre cele cinci cu care puteam pica. Am fost dezavantajați clar”
Dembrovschi a rememorat ultima întâlnire pe care a avut-o cu antrenorul minerilor, când au glumit pe seama posibilității ca formația ucraineană să o întâlnească pe Poli în preliminariile Ligii: "M-am întâlnit cu Mircea la București, când am fost decorați de președintele Băsescu. Am stat la masă cu Rică Răducanu și cu Lucescu, iar el îmi spunea că o să văd cum o să pice Șaștior cu noi. I-am răspuns: Să nu cumva să picați cu Timișoara, alegeți-vă alți adversari. Nu credeam că acea glumă va deveni realitate”