Lucescu, pregătit de duelul cu Bayern: „Am 13 brazilieni în lot. Sunt dornici să se răzbune după semifinala Mondialului”

Șahtior deschide sezonul de primăvară în UEFA Champions League cu meciul contra lui Bayern din optimi. Deși e conștient de diferența valorică dintre cele două formații, Mircea Lucescu este încrezător că echipa sa poate reuși o „dublă” de excepție în fața nemților și ar putea să obțină calificarea.

„Vom fi eroi dacă o vom elimina pe Bayern și ne vom califica în faza următoare a competiției. Am în lot 13 brazilieni care își doresc să se răzbune după înfrângerea din semifinala Campionatului Mondial”, a declarat Mircea Lucescu pentru UEFA.

Căpitanul Șahtiorului, Darjo Srna, a precizat că el și coechipierii săi vor lupta de la egal la egal cu elevii lui Guardiola: „Vom juca la Lvov în compania uneia dintre cele mai puternice echipe din lume. Nu ne e teamă. Noi vom juca pentru Ucraina, o țară sfâșiată de război”.

Șahtior – Bayern Munchen, meci contând pentru optimile Ligii Campionilor, se va desfășura marți, cu începere de la ora 21:45. Returul va avea loc pe 11 martie.

Publicat: 16 02. 2015, 17:35
Actualizat: 16 02. 2015, 18:38