Ludogoreț este în formă. Victorie clară în campionatul Bulgariei: 4-1 în deplasare la Lokomotiv Plovdiv

Formația Ludogoreț Razgrad, adversara Stelei în play-off-ul Ligii Campionilor, a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 4-1, echipa Lokomotiv Plovdiv, în etapa a patra a campionatului Bulgariei, într-un meci în care Cosmin Moți a fost integralist.

Golurile învingătorilor au fost marcate de Juninho Quixada ’11, ’19, Wanderson ’34 și Misidjan ’52. Pentru Lokomotiv Plovdiv a înscris Karageren, în minutul 90+1.

Ludogoreț a evoluat în următoarea formulă: Cvorovici – Choco, Mantyla, Moți, Vasilev – Zlatinski, Espinho – Abel, Wanderson, Misidjan (Petrov ’70) – Juninho Quixada.

Formația Steaua va întâlni echipa bulgară Ludogoreț Razgrad, la care evoluează Cosmin Moți, în play-off-ul Ligii Campionilor, urmând să joace prima manșă la 19 august, pe teren propriu. Returul va avea loc la 27 august, în Bulgaria.

Sursa: MEDIAFAX

Publicat: 09 08. 2014, 22:16
Actualizat: 09 08. 2014, 22:17