Luis Enrique și de ce „fotbalul nu e ca un aparat pe butonul căruia apeși și primești o sticlă de suc”. „Dacă cineva închidea televizorul în minutul 40, n-ar fi crezut că noi puteam pierde”

FC Barcelona a fost învinsă, scor 1-3, pe terenul lui Manchester City, însă antrenorul Luis Enrique și-a felicitat elevii pentru primele 40 de minute ale jocului, în care formația catalană a dominat clar echipa lui Guardiola și a condus cu 1-0, după reușita lui Lionel Messi.

„Am jucat 40 de minute la cel mai înalt nivel, însă am comis o eroare care a întors jocul în favoarea adversarilor. Manchester City a fost mai bună decât noi după golul egalizator„, a declarat Luis Enrique la conferința de presă.

Manchester City a profitat de eroarea lui Sergi Roberto și restabilit egalitatea cu cinci minute înainte de finalul primei reprize, prin Ilkay Gundogan, după ce Barcelona deschisese scorul prin Messi.

Am comis foarte multe greșeli. După acest rezultat, grupa este deschisă și va trebui să câștigăm următoarele două partide. În repriza a doua, nu am reușit să recuperăm mingea repede, din cauza jocului foarte bun al adversarilor. Au fost 40 de minute bune pentru noi, 50 pentru ei, iar rezultatul reflectă cele întâmplate pe teren. Așa se întâmplă în fotbal, nu este ca un aparat pe butonul căruia apeși și primești o sticlă de Coca Cola. Dacă cineva ar fi închis televizorul în minutul 40, nu i-ar veni să creadă că noi am putut pierde meciul”, a mai antrenorul echipei FC Barcelona.

Campioana Spaniei va întâlni în meciul cinci al grupei C din Liga Campionilor, în deplasare, pe Celtic.

 

Publicat: 02 11. 2016, 10:24
Actualizat: 02 11. 2016, 10:25