Lyon ne-a asigurat: „În 10 ani facem ce au făcut ei în 30”

Valeriu Argăseală a spus că evoluția Stelei din meciurile cu Lyon s-a încadrat în nota partidelor din anii trecuți. Singura diferență sesizată de oficialul stelist a fost că în sezoanele trecute, echipa din Ghencea a acumulat mai multe puncte la Kiev.

"Am avut aceeași evoluție ca și în anii precedenți, cu mențiunea că acum două sezoane am luat mai multe puncte, învingând la Kiev. Oficialii de la Lyon mi-au spus că le-a luat 30 de ani să-și ducă la bun sfârșit proiectul. Lyon-ul pe care îl vedem azi e rezultatul unei strategii de 30 de ani. Nouă o să ne ia doar 10 ani să ajungem acolo, așa ne-au asigurat cei de acolo. Dacă anul acesta n-am fi avut ghinion cu Bayern și cu Lyon acasă, cred că puteam merge în primăvară.", a spus Argăseală, la sport.ro

Președintele Stelei spune că, în ciuda faptului că echipa sa a fost deschizătoare de drumuri pentru echipele românești, nu își pot permite să cumpere jucători care cer salarii prea mari.

"Steaua a fost deschizătoarea de drumuri pentru echipele din România în Europa. Problema e că nu putem lua jucători foarte buni, pentru că ei cer salarii foarte mari. Nu avem cum să dăm salarii atât de mari unora, pentru că s-ar strica atmosfera în vestiar.", a încheiat Argăseală.

Publicat: 07 11. 2008, 20:14
Actualizat: 07 11. 2008, 20:28