Lyon se întoarce în Ghencea la doi ani după ce a făcut o demonstrație de forță, câștigând cu 3-0 în fața roș-albaștrilor. Ironia sorții face ca acum, ca și atunci, Steaua să se confruntă cu o mare criză între buturi. Dacă în 2006, portughezul Carlos le dădea emoții suporterilor la fiecare minge ajunsă în careul său, acum, columbianul Zapata a preluat ștafeta de „gafeur-șef”. Echilibrată până în minutul 44, ultima confruntare Steaua – Lyon a fost decisă de o eroare incredibilă a lui Carlos, care a scăpat un balon, permițându-i lui Fred să deschidă scorul, dar și calea celor de la Lyon spre o victorie lejeră. Dacă antrenorii de atunci, Olăroiu, respectiv Houllier, au plecat între timp, în schimb, în cele două loturi sunt foarte mulți supraviețuitori. Petre Marin, Dorin Goian, Mirel Rădoi, Sorin Ghionea, Bănel Nicoliță, Florin Lovin, Ovidiu Petre au fost la roș-albaștri și în 2006. De partea cealaltă, Reveillere, Kallstrom, Govou, Toulalan, Cris, Juninho, Fred, Benzema și Clerc au fost la Lyon și acum doi ani.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER