Bruno Fernandes a fost înger și demon pentru Unirea, în meciul cu Rangers. După ce a făcut un henț în careu, la 1-1, dar a fost salvat de portarul Tudor, care a scos penalty-ul bătut de Davis, Fernandes a pus călcâiul la un șut al lui Apostol, imediat după pauză, iar Unirea a trecut în avantaj pe tabelă. Brazilianul s-a declarat fericit de rezultat și a afirmat că nu s-ar fi așteptat la o asemenea victorie.
„Suntem obosiți, dar ne bucurăm, a fost greu. Rangers e echipă bună, campioana Scoției, o echipă obișnuită cu aceste competiții. Știam că trebuie să jucăm foarte bine. La faza penalty-ului i-am spus arbitrului că nu am avut reacție, dar el mi-a spus că mi-am mișcat mâna. Suntem acum pe 2, tot timpul vrem mai mult, o să ne jucăm șansele în următorul meci. Acum ne bucurăm de acest rezultat, apoi de mâine ne gândim la următorul. Măcar pentru o seară vom fi cunoscuți în Europa. Mă bucur pentru toți cei care au fost alături de noi și pentru suporterii din țară. Dacă ne zicea cineva înainte de meci că vom câștiga cu 4-1, credeam că visează. Dar cu muncă se poate”, a declarat Bruno Fernandes, la TVR.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER