Mafia umbrelor!** Arbitrul care a UCIS-O pe Steaua dă cărțile pe față: „Dacă făceam asta în Anglia, eram crucificat”
În urmă cu 18 ani, Steaua avea parte de unul dintre cele mai negre arbitraje din istoria sa. Într-un meci cu Benfica, în Portugalia, britanicul David Elleray dădea penalty pentru portughezi, îl elimina pe Doboș și, într-un moment de confuzie, avea să-l elimine pentru câteva minute și pe Ionuț Pârvu.
„A fost genul de greșeală pentru care presa din Anglia m-ar fi crucificat”. Sunt vorbele arbitrului David Elleray, britanicul căruia federalii au încercat să-i strecoare femei în pat chiar înaintea primului său meci european, România – Cehoslovacia. Eroarea pe care Elleray o menționează în cartea sa, „The man in the middle”, nu are legătură cu acel meci al naționalei, ci cu o partidă a unei echipe de club din România.
Între 1993 și 1995, arbitrul englez a arbitrat-o în două rânduri pe Steaua. Prima oară, într-un meci în deplasare cu Monaco (1-4), partidă în care Elleray l-a elminat pe Didi Prodan, și a doua oară într-un meci de Champions League, cu Benfica. Tot în deplasare! Acesta este meciul în urma căruia Gazeta Sporturilor scria: „Parcă a fost cusută cu ață albă eliminarea lui Doboș. Totul s-a încheiat cu spectacolul rușinii oferit de un arbitru FIFA și văzut de o întreagă Europă, când i-a dat «roșu» lui Pârvu și apoi a revenit”.
Primul galben la ei, al doilea la noi
„Teatrul rușinii” despre care scriau jurnaliștii români în urmă cu 18 ani e povestit, cu lux de amănunte, de către David Elleray în cartea sa publicată la peste un deceniu și jumătate distanță de respectiva partidă. „A fost unul dintre acele jocuri în care câteva lucruri mărunte au mers prost și, treptat, Steaua și-a pierdut încrederea în mine”. Mai exact, un cartonaș galben arătat cui nu trebuia: „Problema a început în momentul în care i-am dat galben lui Jose Mozer, jucătorul cu numărul 3 de la Benfica, pentru un fault urât. Din greșeală, am notat numărul lui în coloana celor de la Steaua. Apoi, când numărul 3 de la Steaua, Jonel Pinu (Ionuț Pârvu), a comis un fault, l-am văzut deja notat pe cartonașul meu galben și l-am eliminat”. Decizia avea să se schimbe după ce protestele românilor l-au făcut pe englez să se consulte cu asistenții. Dacă galbenul s-a schimbat, părerea steliștilor despre Elleray a rămas intactă: „Apoi, am acordat un penalty pentru Benfica și l-am eliminat corect pe Doboș. Ambele decizii corecte, dar românii aveau senzația că îi vânez!”.
„De penalty-ul nostru nu-și aduce aminte?”
Basarab Panduru, unul dintre steliștii aflați pe teren contra Benficăi, își aduce aminte perfect despre David Elleray și despre maniera de arbitraj: „Bine că și-a adus aminte de penalty-ul pentru ei. Dar de al nostru, când m-a pus în cap Preud’homme în careu, nu-și mai aduce aminte?”.
Când arbitrul a vrut să-l elimine pe Pârvu, i-am cerut să se consulte bine cu tușierii. Nu exista atunci arbitru de rezervă, iar noi știam că Ionuț nu are un alt cartonaș galben
Constantin Dănilescu, ex-oficial Steaua