Malcom Edjouma şi-a pus cenuşă în cap, după FCSB – Virtus, deşi a marcat două goluri: „Atunci eu am greşit”

Foto: Sport Pictures
Vezi galeria foto - 4 poze

Mijlocașul francez Malcom Edjouma și-a recunoscut vina, după victoria cu Virtus, scor 4-0, pentru eroarea din partida cu Universitatea Cluj, din debutul Superligii, când a provocat lovitura de la 11 metri din care ardelenii au egalat pe tabelă.

Autor a două goluri cu Virtus, mijlocașul revenit în această vară la FCSB după împrumutul la Bari, spune că a învățat din această greșeală și își va schimba stilul de joc pentru a evita să mai facă pe viitor astfel de erori majore.

Malcom Edjouma a recunoscut tot după FCSB – Virtus, partidă în care a marcat o dublă. „Atunci eu am greşit”

Malcom Edjouma și-a recunoscut vina de la remiza cu Universitatea Cluj pe teren propriu, scor 1-1, în debutul Superligii, când a provocat aiurea o lovitură de la 11 metri, din care ardelenii au egalat pe tabelă. Mijlocașul susține că și-a învățat lecția, iar de acum își va ajusta stilul de joc și nu va mai ataca direct adversarii, ca să evite pe viitor astfel de erori capitale.

„A fost greșeala mea în meciul cu U Cluj, am încercat să o repar, m-am simțit vinovat. Am învățat. Nu trebuie să mai forțez, trebuie de acum înainte să las mingea să ajungă la mine. Dar nu am luat nici o revanșă azi, din astfel de faze încerc mereu să marchez”, a declarat Malcom Edjouma.

Mijlocașul francez nu e convins de calificarea în grupele UEFA Champions League. Ce a spus de Maccabi Tel Aviv

Malcom Edjouma este de părere că Maccabi Tel Aviv, următoarea adversară din Liga Campionilor, este o echipă foarte puternică, și din acest motiv nu este 100% convins că FCSB va ajunge în grupele competiției în acest sezon.

„Nu știu dacă vom ajunge în grupele UCL, nu cred că e imposibil. Avem o echipă bună. Dacă vom avea aceeași atitudine, putem. Trebuie să avem atitudinea corectă pentru a învinge în fiecare meci.

Maccabi e o echipă foarte bună, puternică, trebuie să fim pregătiți. Cred că vom face față pe ambele fronturi. Acum nu suntem 100% fizic, e începutul sezonului, dar o luăm meci cu meci”, a afirmat Malcom Edjouma.

Publicat: 16 07. 2024, 23:47