Manchester City – Chelsea 0-1. Thomas Tuchel devine coșmarul lui Pep Guardiola și câștigă Liga Campionilor la Porto | VIDEO
Chelsea a produs surpriza și a câștigat Liga Campionilor! Echipa lui Thomas Tuchel s-a impus cu 1-0 în marea finală de la Porto, iar Pep Guardiola a rămas fără trofeu european pe banca lui Manchester City.
Kai Havertz a decis marele meci de sâmbătă, cu golul marcat în prima repriză, iar la final a făcut spectacol, devenind viral pe social-media.
Așa cum era de așteptat, Thomas Tuchel s-a închis bine în defensivă, nu a oferit spații, iar campioana Angliei a construit cu dificultate. Chiar și în aceste condiții, Manchester City putea să împingă meciul în prelungiri, dacă Mahrez reușea să înscrie, în ultimele secunde ale meciului.
Manchester City – Chelsea 0-1
Min. 90+7: RATARE MARE MANCHESTER CITY! Mahrez trimite la o palmă de bară, în ultimul minut al prelungirilor.
Min. 73: OCAZIE MARE CHELSEA! Pulisic, primul american ajuns într-o finală de UCL, este aproape să înscrie, fostul jucător al Borussiei Dortmund ratând o ocazie uriașă după ce nu a prins spațiul porții, singur cu portarul.
Min. 46: Începe repriza secundă. Ultimele șase echipe care au deschis scorul în finala UCL au și câștigat trofeul.
Pauză la Porto. Manchester City – Chelsea 0-1. „Ce schimbări ar trebui să facă Pep la pauză?” Asta se întreabă și publicațiile cunoscute din străinătate.
Min. 43: GOOOOL CHELSEA! Zinchenko greșește nepermis, iar Havertz profită și înscrie cu șansă.
Min. 27: OCAZIE MANCHESTER CITY! Foden este aproape de gol: Rudiger intervine însă excelent și blochează șutul englezului.
Min. 10: OCAZIE MARE CHELSEA! Werner dă pe lângă minge într-o situație ideală, după pasa lui Havertz.
Min. 1: Începe finala Ligii Campionilor.
Marele meci din Portugalia poate fi urmărit Live Video Online pe prosport.ro.
Atmosfera a fost una superbă înaintea partidei, iar fanii celor două echipe au petrecut ore bune la terase.
Echipele de start:
MANCHESTER CITY: Ederson – Walker, Dias, Stones, Zinchenko – B. Silva, Gundogan, Foden – Mahrez, Bruyne, Sterling
Rezerve: Steffen, Carson – Ake, Jesus, Aguero, Laporte, Rodri, Ferran Torres, B. Mendy, Fernandinho, J. Cancelo, E. Garcia
Antrenor: Pep Guardiola
CHELSEA: Mendy – Azpilicueta, Silva, Rudiger – James, Jorginho, Kante, Chilwell – Mount, Havertz – Werner
Rezerve: Kepa, Caballero – Alonso, Christensen, Pulisic, Zouma, Kovacic, Giroud, Hudson-Odoi, Ziyech, Gilmour, Emerson
Antrenor: Thomas Tuchel
Vestea proastă pentru Pep Guardiola este că ultimele șapte echipe ajunse în premieră în finala UCL n-au reușit să câștige cel mai important trofeu european.
UEFA a confirmat că 16.500 de fani vor putea să asiste din tribune la finala Ligii Campionilor, de sâmbătă, de la Porto, iar Manchester City și Chelsea vor avea fiecare alocate câte 6.000 de bilete.
Manchester City – Chelsea, Live Stream Online, de la ora 22:00. Cine transmite finala UCL la tv
Super meciul dintre Manchester City și Chelsea poate fi urmărit și Live Stream Online, pe digisport.ro.
Finala Ligii Campionilor este transmisă în România de Telekom Sport 1, Digi Sport 1 și Look Sport+.
Chestionat în legătură cu echipa pe care o va alege pentru partida decisivă, Pep Guardiola a declarat reporterilor la conferința sa de presă: „Suntem pregătiți, eu știu cât de buni sunt, toți, nu mă voi răzgândi pentru una sau două sesiuni de antrenament, ca și cum ar mai trebui să mă convingă pe mine. Îi știu pe cei mai mulți dintre ei de foarte mulți ani, am o idee, va exista cu siguranță un prim unsprezece, încă nu l-am alcătuit. Încă nu”.