Manchester City, trei transferuri fabuloase pentru ca Pep Guardiola să ia Liga Campionilor sezonul viitor! Principala țintă este superstarul lui Bayern Munchen
Manchester City intenționează să facă trei transferuri fabuloase pentru ca Pep Guardiola să ia Liga Campionilor sezonul viitor. Principala țintă este superstarul lui Bayern Munchen, Jamal Musiala (21 de ani).
Ceilalți doi jucători de care Manchester City este interesată sunt Eberechi Eze, de la Crystal Palace, și Lucas Paqueta, starul lui West Ham United. În sezonul precedent, gruparea din Manchester a reușit să-l transfere pe Josko Gvardiol în schimbul unei sume de 90 de milioane de euro. Acum, Manchester City l-ar vrea pe unul dintre cei mai curtați fotbaliști de la Bayern Munchen.
Manchester City a pierdut sezonul trecut trei jucători cheie. Este vorba despre Ilkay Gundogan, Riyad Mahrez și Cole Palmer, transferat la Chelsea.
Manchester City, trei transferuri fabuloase pentru ca Pep Guardiola să ia Liga Campionilor sezonul viitor! Principala țintă este superstarul lui Bayern Munchen
Noii jucători transferați nu au reușit să se impună. Matheus Nunes nu a reușit să se remarce în vreun fel de când s-a transferat de la Wolves, iar Jeremy Doku mai are de „lucrat”.
Fostul mare star al lui Manchester United, Rio Ferdinand, spune despre Masiala că poate fi „un potențial câștigător al Balonului de Aur”.
„Este un fotbalist fantastic. Un jucător fabulos. Acest băiat are potențial de a câștiga Balonul de Aur”, a declarat Rio Ferdinand pentru TNT Sports.
Musiala, cotă de piață de 110 milioane de euro
Născut în Germania, la Stuttgart, Musiala a făcut primii pași în fotbal la SG Barockstadt Fulda-Lehnerz. Însă, jucătorul, care are și cetățenie engleză, a făcut ulterior pasul în Marea Britanie și a trecut prin academiile celor de la Southampton și Chelsea. În cele din urmă, Musiala a revenit în Germania, în iulie 2019, pentru a semna cu Bayern Munchen. Fotbalistul a crescut de la an la an și, după ce a trecut pe la U17 și U19, a ajuns să îmbrace tricoul primei echipe.
Musiala are o cotă de piață de 110 milioane de euro, conform site-ului de specialitate Transfermarkt. Neamțul a câștigat 10 trofee cu gruparea din Bavaria. Musiala a îmbrăcat tricoul bavarezilor în 159 de partide. În acest interval a înregistrat 43 de goluri și 30 de assist-uri. De asemenea, Musiala are 27 de selecții și la naționala Germaniei, iar tânărul fotbalist a reușit să marcheze de două ori. În actualul sezon pentru Bayern Muchen, Musiala are 10 goluri marcate în 24 de meciuri jucate șase pase decisive. Înțelegerea lui Musiala cu Bayern Munchen este valabilă până în vara anului 2026.
Este posibil ca Musiala să fie tentat să accepte o nouă provocare, după ce Bayern Munchen a pierdut campionatul în fața celor de la Bayer Leverkusen.