Manchester United și Bayern Munchen au fost cu ochii pe meciul Stelei din Norvegia. Un puști de 15 ani, ținta granzilor Europei

Manchester United și Bayern Munchen au fost cu ochii pe meciul Stelei din Norvegia. Un puști de 15 ani, ținta granzilor Europei
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua a învins-o miercuri cu 1-0 pe Stromsgodset și a luat prima opțiune pentru calificarea în turul III preliminar al Ligii Campionilor. Norvegienii nu au văzut, însă, o problemă în faptul că erau conduși pe tabelă, astfel că antrenorul David Nielsen a introdus pe finalul jocului, în minutul 85, un jucător care abia a debutat și în campionat.

Martin Odegaard, în vârstă de numai 15 ani, și-a făcut debutul pentru Stromsgodset în luna aprilie a acestui an și a adunat deja 9 meciuri pentru campioana Norvegiei. Puștiul a devenit și cel mai tânăr marcator din istoria campionatului scandinav, reușind să înscrie ultimul gol al partidei câștigată în fața lui Sarpsborg 08 FF (4-1). El a marcat până acum două goluri în Tippeliga.

Odegaard este perceput în acest moment drept unul dintre cele mai mari talente ale fotbalului norvegian, fapt care a fost remarcat și de scouterii lui Manchester United și Bayern Munchen. Acesta a participat la scurte stagii de pregătire la cele două mari grupări europene, dar a fost trimis înapoi în Norvegia. Odegaard a rămas în continuare în vizorul emisarilor celor două cluburi.

Steaua a avut și ea un debut precoce

La doar 5 minute după intrarea lui Odegaard, antrenorul Stelei, Costel Gâlcă, a trimis la rândul său în teren un mezin. Robert Vâlceanu i-a luat locul lui Sânmărtean și a înregistrat primele sale minute în cupele europene. Puștiul de 17 ani a ratat chiar și o ocazie uriașă după un contraatac pornit de la Cristi Tănase, dar tentativa sa de lob a fost dejucată de portarul ghanez Kwarasey. Vâlceanu a bifat 4 meciuri în Liga I și a marcat un gol, contra lui Gaz Metan (3-0).

Mai jos, o demonstrație a calităților norvegianului Martin Odegaard:

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×