ManCini la 90 de minute de eliminare!** Dacă nu o bate pe Real, City e OUT din Ligă!
*Dacă nu câștigă azi, City are șanse minime la primăvara europeană, iar jucătorii resimt presiunea
*Jose Mourinho va sta pe bancă în această seară în al 100-lea meci din carieră în Liga Campionilor, performanță atinsă doar de alți patru antrenori
„Vom merge să atacăm încă din start. Nu avem altă soluție”. Sunt vorbele mijlocașului spaniol al lui Manchester City, David Silva, rostite înaintea meciului cu Real Madrid din această seară, care rezumă perfect situația în care se află „cetățenii”. Orice alt rezultat decât victoria îi scoate pe campionii Angliei din cursa pentru calificarea în optimile Ligii. Iar în cazul unui eșec, City are doar șanse teoretice la locul 3, care asigură continuarea parcursului în Europa League, fiind nevoită să spere la două eșecuri ale lui Ajax în ultimele două meciuri. Evident, presiunea se simte în vestiarul lui City. „Avem o echipă bună, care nu are o experiență mare în Europa. Trebuie să ne concentrăm mai mult, chiar dacă suporterii se asteaptă la rezultate extraordinare din partea noastră”, a continuat Silva. Iar managerul Roberto Mancini a găsit deja antidotul pentru jocul Realului: „Ronaldo e cel mai periculos om. Cum îl vom opri? Chemăm și poliția dacă e nevoie!”
Mourinho la cota 100
Însă pentru campioana Angliei nu se anunță deloc un meci ușor. După ce a remizat cu Dortmund pe teren propriu în etapa trecută, Real ocupă locul secund în grupă. O poziție periculoasă având în vedere că în optimi, madrilenii ar putea întâlni formații precum Chelsea, Bayern sau Manchester United. Iar pentru Mourinho, un eșec ar fi inacceptabil, mai ales că meciul din această seară este cel cu numărul 100 în carieră în Liga Campionilor. Portughezul în vârstă de 49 de ani devine astfel cel mai tânăr antrenor care atinge această performanță, deținută doar de Carlo Ancelotti, Arsene Wenger, Ottmar Hitzfeld și Sir Alex Ferguson.
* Sergio Aguero nu a câștigat niciunul din cele 11 meciuri disputate în carieră împotriva lui Real Madrid
* Doar două echipe au reușit să se califice în optimile Ligii din postura în care se află City: Lokomotiv Moscova (în 2002-2003) și Porto (în 2004-2005)