Selecționerul Țării Galilor, Ryan Giggs, a anunțat că Gareth Bale, cel care a reușit o „dublă” în finala Ligii Campionilor, este cel mai bun fotbalist galez.
„Este cel mai mare fotbalist galez pe care l-am văzut vreodată. Evident, nu i-am văzut pe John Charles și pe alți jucători din acea vreme. Însă fotbaliștii mari apar la momentul potrivit și fac diferența, iar el a făcut-o de două ori în finala Ligii Campionilor. Și să câștigi LC de patru ori, să ajungi la Real Madrid și să ai atât de mult succes, asta înseamnă că trebuie să fie cel mai bun”, a spus Giggs, conform skysports.com.
Gareth Bale a fost desemnat jucătorul finalei Ligii Campionilor, câștigată sâmbătă de trupa lui Zidane, 3-1, în fața celor de la Liverpool. Bale a fost introdus în teren în minutul 61 al meciului în locul lui Isco și a reușit să marcheze de două ori.
Ryan Giggs și-a petrecut întreaga carieră la Manchester United, unde a venit la 14 ani și pentru care a evoluat de 963 de ori.
Giggs a jucat 64 de meciuri pentru Țara Galilor în perioada 1991/2007.
A condus Manchester United pentru câteva meciuri în sezonul 2013-14 după demiterea lui David Moyes.
A fost secundul lui Louis van Gaal la United, dar a părăsit clubul după numirea lui Jose Mourinho.
În ianuarie, a fost numit selecționer al Țării Galilor.
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ...
citește mai mult