Mario Camora, semnal de alarmă după calificarea lui CFR Cluj în turul III preliminar al Ligii Campionilor: „Dacă ne apărăm așa, nu o să câștigăm!”
Mario Camora, căpitanul și fundașul stânga în vârstă de 34 de ani al lui CFR Cluj, s-a declarat mulțumit de calificarea în turul III preliminar al Ligii Campionilor, însă a tras un semnal de alarmă cu privire la jocul echipei sale.
CFR Cluj și Lincoln Red Imps s-au întâlnit în turul II preliminar al Ligii Campionilor și, după 2-1 în tur, trupa lui Marius Șumudică a învins cu scorul de 2-0, în Gruia, și a obținut calificarea. Cestor, în minutul 18, și Sigurjonsson, în minutul 58, au marcat pentru CFR Cluj în cadrul acestei întâlniri.
La finalul acestei partide, Mario Camora a încercat să le transmită colegilor că trebuie să rămână cu picioarele pe pământ după această calificare.
Mario Camora, semnal de alarmă după calificarea lui CFR Cluj în turul III preliminar al Ligii Campionilor
De asemenea, căpitanul ardelenilor s-a declarat mulțumit de prestația echipei în campionatul Ligii 1.
„Vrem să mergem mai departe și pentru asta lucrăm, să ajungem unde putem, cât mai departe. Ne-am creat oportunități, dar ei nu aveau nimic de pierdut, de aceea au jucat și ei mai relaxați. Trebuie să vedem unde greșim, să reparăm, pentru că acum vin adversari mai puternici. Dacă ne apărăm la fel ca astăzi, nu o să câștigăm. Noi trebuie să ne adaptăm la Mister, Mister are principiul lui care e foarte bun, dar trebuie să asimilăm tot ceea ce vrea Mister de la noi. Trebuie să fim atenți la meci și la antrenament și să ne revenim cât mai repede.
(n.r. despre accidentarea prin care a trecut) Nu a fost ușor pentru mine. De zece ani nu știu dacă am stat o dată așa. Am făcut doar două antrenamente. Pentru mine e importantă victoria asta, avem șase puncte în campionat, suntem în grafic. Suntem bine. Putem juca mai bine, dar până acum suntem pe primul loc și suntem în grafic”, a spus Mario Camora, la flash-interviurile de după meci.