Marius Șumudică a intrat la TV, direct din concediu, pentru a distruge mitul puterii celor de la Sheriff, după ce moldovenii au spulberat Farul! I-a făcut praf în 30 de secunde pe cei din Tiraspol: „Unul era lăsat de trei ani, altul era să se accidenteze când a dat gol că nu știa să se bucure!”
Marius Șumudică, antrenor liber de contract după despărțirea de Al Raed, a analizat partida dintre Sheriff Tiraspol și Farul Constanța și a dat de pământ cu jucătorii campioanei din Republica Moldova.
Marius Șumudică a intrat la TV, direct din concediu, pentru a distruge mitul puterii celor de la Sheriff, după ce moldovenii au spulberat Farul! I-a făcut praf în 30 de secunde pe cei din Tiraspol
Partida dintre Sheriff Tiraspol și Farul Constanța s-a disputat marți seară, în cadrul manșei a doua a primului tur preliminar din Liga Campionilor, la Tiraspol, iar moldovenii s-au impus cu scorul de 3-0, după ce în tur trupa lui Gheorghe Hagi a învins la limită, scor 1-0.
După această partidă, Marius Șumudică a ținut să îi contrazică pe cei care au spus atât înainte, cât și după meci că Sheriff Tiraspol este o echipă puternică și periculoasă. Inclusiv Gheorghe Hagi și Gică Popescu s-au referit astfel la adversara din Republica Moldova.
„Mă aflu în concediu și mi-am făcut timp să văd acest meci, mă voi întoarce la sfârșitul săptămânii. Semnalul a fost destul de prost, dar am reușit să văd jocul până la urmă. Nu sunt de acord cu unele comentarii din studio. Vă spun punctual. Consider că Sheriff Tiraspol nu e niciodată, individual, peste Farul. Asta e părerea mea.
Cel mai mare transfer pe care ei l-au făcut este de 100.000 de euro, de la Milsami. L-am auzit și pe domnul Stoichiță despre Luvannor. Ăsta e lăsat de trei ani. S-a reîntors aici pentru a treia oară, cred. Unde și-a lăsat loc de «bună ziua» probabil. Dacă îmi enumerați un jucător din cei care au evoluat azi… Jucătorul care a marcat golul doi nici nu știa să se bucure, am crezut că s-a accidentat. A vrut să plonjeze în genunchi și a căzut pe spate… Deci vă dați seama câte goluri a marcat de s-a bucurat așa. Această echipa nu e superioară din punct de vedere individual.
Noi avem jucători de vrem să îi vindem pe milioane de euro. Am vândut la Brighton. Îl avem pe Alibec, nu puteți să spuneti că Luvannor se compară vreodată cu Alibec. Niciodată! Din punct de vedere individual, Farul e peste Sheriff, asta e părerea mea. Ce s-a întâmplat în teren, nu pot să spun și nu vreau să vorbesc despre Hagi. E probabil cel mai bun antrenor din România, a câștigat campionatul. Ok, are o problemă în Europa.
Sheriff Tiraspol a schimbat 18 jucători. Adversarii lor din campionat sunt mult mai slabi decât cei pe care îi are Farul în campionatul nostru. Trebuie să răspundă domnul Hagi, el știe cel mai bine. Sunt niște greșeli individuale, ce a făcut Popescu nu am văzut în viața mea. Dar nu vreau să analizez, nu e frumos și nu vreau să analizez eu jocul echipei la Hagi”, a spus Marius Șumudică, la Digi Sport.