Marius Șumudică, schimbări disperate la pauză! A sperat că Jonathan Rodriguez și inspirația lui Denis Alibec vor schimba soarta partidei!
CFR Cluj a început cum nu se putea mai bine meciul cu Young Boys Berna, reușind să preia conducerea după golul rapid al lui Omrani, dar elvețienii au revenit și au intrat cu un avantaj important la pauză, 3-1. Marius Șumudică a riscat totul și i-a introdus pe teren pe Denis Alibec și Jonathan Rodriguez, care însă nu au reușit să întoarcă soarta calificării.
Desfășurarea partidei, și mai ales rapiditatea cu care s-a trecut de la extaz la agonie, i-au dat peste cap toate planurile tactice lui Marius Șumudică. Antrenorul campioanei României a aruncat în luptă în a doua repriză tot ce avea mai bun pe bancă, în speranța că echipa sa va reuși să întoarcă soarta calificării.
Tehnicianul lui CFR Cluj a realizat că formația din Berna domină autoritar, astfel că i-a scos din teren pe Runar Mar Sigurjonsson și Guessouma Fofana.
Marius Șumudică, schimbări disperate la pauză! Și-a pus speranțele în Jonathan Rodriguez și Denis Alibec
Lipsit de soluții, antrenorul lui CFR Cluj a încercat să rupă ritmul jocului din Elveția prin două schimbări efectuate în pauza dintre cele două reprize. Jonathan Rodriguez i-a luat locul lui Guessouma Fofana, iar Denis Alibec l-a înlocuit pe Runar Mar Sigurjonsson.
Mutarea nu s-a dovedit una inspirată, întrucât tot formația din Berna a dominat și în a doua parte a meciului, iar speranțele ardelenilor s-au dărâmat complet când Adrian Păun a văzut cartonașul roșu și și-a lăsat echipa în inferioritate numerică.