Meciul cu Juventus a fost ultimul în acest an pentru Mircea Lucescu!** Ce a făcut antrenorul român la finalul partidei pierdute în fața italienilor
Partida dintre Șahtior și Juventus (0-1) a fost ultima pe care echipa lui Mircea Lucescu a susținut-o în stagiunea de toamnă a sezonului 2012-2013. Lideri autoritari în campionat și calificați în primăvara Champions League după ce au trimis în „competiția looserilor” campioana în exercițiu Chelsea Londra, Srna și compania au fost trimiși în vacanță imediat după meciul cu italienii.
Mircea Lucescu a intrat în vestiar și a strâns mâna fiecărui jucător, după care le-a făcut acestora tradiționalele urări de sărbători. După aceea, Il Luce le-a spus jucătorilor că reunirea lotului va avea loc pe 7 ianuarie, adică peste exact o lună.
Șahtior s-a calificat în optimile Ligii Campionilor de pe locul al II-lea al unei grupe cu Juventus Torino, Chelsea și Nordsjaelland. „Minerii” sunt lideri și în campionat, cu 13 puncte avans față de principala urmăritoare, Dnepr Dnepropetrovsk.