Meciurile etapei 22 din Premier League. Tottenham caută a șaptea victorie consecutivă în derby-ul cu Manchester City! Chelsea încearcă să-și mențină avansul din fruntea clasamentului
Astăzi debutează etapa 22 din Premier League, una ce are drept cap de afiș derby-ul Manchester City – Tottenham. Runda e deschisă de partida Liverpool – Swansea, de pe Anfield.
Sâmbătă, 14:30
Liverpool – Swansea: Liverpool o găzduiește pe Swansea, lanterna roșie a campionatului. În acest moment, „cormoranii” se află pe locul al treilea la egalitate de puncte cu Tottenham, care este pe locul doi (45pct) și la șapte puncte de liderul Chelsea (52 pct). Liverpool nu-și mai permite pași greșiți , având în vedere că urmăritoarea sa Arsenal este la un singur punct în spate (44pct) și are un meci relativ ușor acasă cu Burnley. Liverpool este într-o scădere de formă remizând în ultimele două etape cu Manchester United (1-1) și Sunderland (2-2), ambele în deplasare. Swansea a fost zdrobită acasă de Arsenal (0-4) în ultima etapă asta după ce reușise o victorie importantă în deplasare în lupta pentru salvarea de la retrogradare în fața celor de la Crystal Palace ( 1-2). Pentru Liverpool vor lipsi Ings care este accidentat și Mane care este plecat cu naționala la Cupa Africii. Matip și Grujic sunt incerți.Vestea bună este că va reintra în primul 11 fundașul dreapta Clyne, care revine după o accidentare. Pentru Swansea vor lipsi Montero și Taylor iar Barrow este incert.
Sâmbătă, 17:00
Bournemouth – Watford: Bournemouth se află pe locul 11 cu 25 de puncte și o va găzdui pe Watford care este pe locul 14 cu 23 de puncte. În ultimele două etape Bournemouth a remizat acasă cu Arsenal (3-3) și a pierdut în ultima etapă în deplasare la Hull (3-1). Watford a pierdut în deplasare la Stoke (2-0) și a remizat în ultima etapă acasă cu Middlesbrough (0-0). La Bournemouth va lipsi Gradel care este cu naționala la Cupa Africii, iar la Bournemouth vor lipsi Amrabat, Mariappa, Pereyra ,Success ei fiind accidentați și Guedioura care este plecat la Cupa Africii.
Crystal Palace – Everton : Crystal Palace este pe locul 17 cu 16 puncte , fiind pe ultimul loc ce o salvează de la retrogradare. Everton se află pe locul 7 cu 33 de puncte și nu are prea mari speranțe la o participare măcar în Europa League, fiind la 9 puncte în spatele lui City, care este pe locul 5, loc de Europa League. Crystal Palace a înregistrat două înfrângeri în ultimele două etape fiind învinsă acasă de Swansea (1-2) și în deplasare în ultima etapă de West Ham (3-0). Everton se află într-o formă bună învingând acasă pe Southampton (3-0) și tot acasă în ultima etapă pe Manchester City reușind o surpriză imensă (4-0). La Crystal Palace vor lipsi Benteke, Mandanda, Souare ,Wickham fiind accidentați în timp ce Șako și Zaha sunt plecați la Cupa Africii. La Everton vor lipsi Beșic, Bolasie, Calvert-Lewin și Gueye , ultimul fiind convocat la națională la Cupa Africii.
Middlesbrough – West Ham: Middlesbrough este pe locul 16 cu 20 de puncte și speră să se salveze de la retrogradare. West Ham este pe locul 12 cu 25 de puncte. Middlesbrough a reușit o remiză acasă cu Leicester (0-0) și tot o remiză în deplasare la Watford în ultima etapă (0-0). West Ham a înregistrat o înfrângere acasă cu Manchester United (0-2) și o victorie acasă cu Crystal Palace. La Middlesbrough vor lipsi Ayala, Barragan și Ramirez iar la West Ham vor lipsi Arbeloa, Masuaku, Sakho, Tore, Kouyate și Ayew, ultimii doi fiind plecați la Cupa Africii. Payet va lipsi și el, fiind cunoscute problemele sale , el nemaidorind să joace la West Ham și forțând o mutare la Olympique Marseille , acolo unde se află și familia sa.
Stoke City – Manchester United: Stoke City se află pe locul 9 cu 27 de puncte și o va găzdui pe Manchester United care este pe locul 6 cu 40 de puncte. Stoke face un sezon decent fiind o echipă de jumătatea clasamentului , iar Manchester United încearcă să strângă cât mai multe puncte și să spere la un loc cât mai sus în ierarhia Premier League. În acest moment se află la două puncte în spatele rivalei City (42 pct) și la patru puncte de Arsenal (40 pct), care se află pe loc de Champions League, loc la care Mourinho speră. Stoke a reușit o victorie acasă cu Watford (2-0) și o victorie în deplasare în ultima etapă cu Sunderland (1-3). United a invins în deplasare pe West Ham (0-2) iar în ultima etapă a reușit o remiză acasă cu Liverpool reușind să egaleze în minutul 84 prin Ibrahimovic asta după ce Milner a deschis scorul printr-un penalty în minutul 27. La Stoke Ciy vor lipsi Butland, Cameron, Walters, Bony, Diouf și Sobhi , ultimii trei fiind plecați la Cupa Africii. Manchester United nu are probleme mari de lot, Shaw fiind accidentat iar Bailly fiind plecat la Cupa Africii.
West Brom – Sunderland: West Brom se află pe locul 8 cu 29 de puncte în timp ce Sunderland se află pe locul 19 cu 15 puncte, penultimul loc din Premier League. West Brom a câștigat acasă cu Hull (3-1), iar în ultima etapă a pierdut în deplasare cu Tottenham (4-0) fiind învinsă într-o manieră categorică. Sunderland a reușit să scoată un egal acasă cu Liverpool (2-2), iar în ultima etapă a pierdut acasă cu Stoke City (1-3). La West Brom sunt incerți Berahino, Brunt și Evans în timp ce Sunderland se confruntă cu probleme mari de lot. Vor lipsi Anichebe, Cattermole, Gooch, Kirchhoff, McNair, Pickford, Pienaar, Watmore , Khazri, Kone, Ndong, ultimii trei fiind plecați la Cupa Africii.
Sâmbătă, 19:30
Manchester City – Tottenham: Manchester City este pe locul 5 cu 42 de puncte în timp ce Tottenham este pe locul 2 cu 45 de puncte. Manchester City este obligată să învingă dacă nu vrea să se îndepărteze și mai mult de primele locuri ,fiind la două puncte de locul 4, loc ocupat de Arsenal. City a reușit să o învingă acasă pe Burnley (2-1), iar în ultima etapă a fost învinsă rușinos în deplasare de Everton. De cealalalta parte Tottenham se află într-o formă foarte bună reușind să o învingă pe Chelsea acasă (2-0) și tot acasă în ultima etapă cu West Brom. La City va lipsi Gundogan în timp ce Fernando și Kompany sunt incerți. La Tottenham vor lipsi Lamela și Vertonghen.
Duminică, 14:00
Southampton – Leicester: Southampton se află pe locul 13 cu 24 de puncte, în timp ce Leicester se află pe locul 15 cu 21 de puncte. „Sfinții” au pierdut în deplasare cu Everton (3-0) iar în ultima etapă au pierdut tot în deplasare cu Burnley (1-0). Fosta campioană are un sezon eșuat, concentrându-se mai mult pe Champions League. A remizat în deplasare cu Middlesbrough (0-0) , ca în ultima etapă să fie învinsă acasă de Chelsea (0-3). La Southampton vor lipsi Austin, Boufal, McCarthy, Pied și Targett în timp ce Leicester nu se va putea baza pe Amartey, Mahrez și Slimani, toți 3 fiind plecați la Cupa Africii.
Duminică, 16:15
Arsenal – Burnley: „Tunarii” se află pe locul 4 cu 44 de puncte în timp ce Burnley se află pe locul 10 cu 26 de puncte. Arsenal a terminat la egalitate meciul din deplasare contra celor de la Bournemouth (3-3), un meci în care a revenit de la 3-0 (Daniels 16”, Wilson 20”, Fraser 58”, Sanchez 70”, Perez 75”, Giroud 92”). În ultima etapă a reușit să o învingă pe Swansea într-un meci disputat în deplasare (0-4). Burnley a fost învinsă în deplasare de City (2-1), iar în ultima etapă a învins-o acasă pe Southampton (1-0). La Arsenal vor lipsi Cazorla, Coquelin, Debuchy, Giroud, Mertesacker accidentați iar Elneny este la Cupa Africii. Burnley nu are probleme de lot doar Arfield și Gudmundsson fiind incerți.
Duminică, 18:30
Chelsea – Hull: Ultimul meci al etapei va avea loc între Chelsea care este lider cu 52 de puncte iar Hull este pe locul 18 cu 16 puncte. Forma bună a echipei Chelsea a fost întreruptă acum 2 etape când a fost învinsă în deplasare de Tottenham ( 0-2), reușind însă o victorie de moral în deplasare contra celor de la Leicester (0-3). Hull a pierdut acum două etape în deplasare contra celor de la West Brom (3-1), reușind însă în ultima etapă o victorie importantă în față lui Bournemouth (3-1). Cheslea nu are probleme de lot doar Costa fiind accidentat în timp ce la Hull vor lipsi Henriksen, Keane,Luer accidentați iar Elmohamady și Mbokani sunt plecați la Cupa Africii.
Articol scris de Alexandru Iordache