Meme avertizează:** „Dacă n-ar exista Real și Barca, Sevilla ar defila prin Spania!”
Managerul general al Unirii Urziceni, Mihai Stoica, a făcut o
scurtă caracterizare primei adversare a echipei sale din UEFA
Champions League. Oficialul campioanei a lăudat echipa andaluză,
spunând că Sevilla are cei mai bun conducători din Spania, făcând
din „alb-roșii” o mare echipă. De asemenea, conducătorul Unirii a
mai spus că dacă nu ar exista giganții Real Madrid și Barcelona,
Sevilla ar domina campionatul spaniol fără probleme.
„Cred că Sevilla este o echipă mai bună decât o știam
noi, foarte bine organizată și echilibrată. Au cei mai buni
conducători, cei mai buni directori sportivi și pot spune că
Sevilla ar defila dacă n-ar fi acești coloși în Spania: Barcelona
și Real Madrid„, a spus MM pentru sptfm.