Meme Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a oferit o primă reacție după dubla cu Maccabi Tel-Aviv.
Oficialul roș-albaștrilor a venit cu un discurs demn de un campion adevărat.
FCSB a eliminat-o pe Maccabi Tel-Aviv, scor 2-1 la general, reușind să se califice în turul trei preliminar Champions League, unde o va întâlni pe Sparta Praga.
Meme Stoica, oficialul campioanei României, a venit cu un discurs fabulos după golul victoriei marcat de William Baeten. Președintele Consiliului de Administrație de la FCSB a mărturisit că nu a mai avut de mult timp așa o trăire la un gol.
Oficialul roș-albaștrilor a dezvăluit care a fost secretul din spatele titularizării lui David Miculescu în locul lui Daniel Popa. Mai mult, Meme Stoica i-a distrus pe israelieni și a spus că nu au avut nicio ocazie în două meciuri.
„De la început a existat o discuție de genul ăsta: David să le scoată plămânii, apoi să intre Popa, poate-poate profită. I-am prins o singură dată deschiși, acțiunea lui Luis Phelipe a fost foarte bună.
Nu au avut nicio ocazie în două meciuri! Nicio ocazie! Recunosc că i-am prins în cea mai bună perioadă posibilă pentru noi, e adevărat, dar și băieții au depus un efort foarte mare. Teren atât de ciudat, mingea se oprea… dar s-a oprit bine la final (n.r. – râde).
De mult n-am mai avut așa o trăire la un gol. Acum suntem siguri de grupe. Poate Sparta e favorită, dar și Maccabi era favorită. Mai vedem.
Mulți jucători poate au părut depășiți de miză, dar nu-mi cereți să dau nume. În momentul în care câștigi în prelungiri, înseamnă că totul a funcționat perfect. Am zis să o împingem până spre final, pentru că nu aveau cum să mai stea în picioare, iar noi suntem bine pregătiți.
Nu vreau să fac nicio remarcă, dar Risto și Crețu… Crețu a luat galben, dar a făcut un joc perfect! Olaru o să fie bine, e OK”, a spus Meme Stoica la PrimaSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER