Înainte de meciul FCSB – Maccabi Tel Aviv, Jandarmeria română a venit cu un mesaj incredibil pentru suporterii israelieni.
Forțele de ordine le-au cerut fanilor din „Țara Sfântă” să nu cumva să afișeze svastica pe stadionul Steaua.
Marți, ora 20:30, FCSB se va duela cu Maccabi Tel Aviv în prima manșă a turului doi preliminar UEFA Champions League. În așteptarea meciului, fanii israelieni și-au făcut veacul la Piața Unirii, chiar în centrul Bucureștiului.
Jandarmeria română a profitat de moment pentru a le spune ce obiecte sunt complet interzise în incinta stadionului Steaua.
Astfel, fanii israelieni nu au voie să intre cu arme de foc, droguri, băuturi alcoolice, mesaje rasiste și sub nicio formă cu svastica, simbolul nazist folosit de Adolf Hitler, führer-ul Germaniei, pe perioada celui de-al doilea război mondial.
Gigi Becali, finanțatorul FCSB, nu concepe ca echipa sa să fie eliminată de Maccabi Tel Aviv. Astfel, patronul campioanei se vede deja calificat în turul trei preliminar Champions League.
„Maccabi Tel Aviv nu e echipă rea, dar dacă luați lotul lor, 23 de milioane de euro, nu este peste noi. 23 e mai mare decât 30? Care este mai mare, 23 sau 33? Văd că cel mai valoros jucător al lor este 4 milioane (n.r. Felicio Milson, 24 de ani).
Să nu-mi mai spună mie (n.r. colaboratorii de la FCSB) că, vai, ce valoare are echipa. Ei își caută alibi dacă se întâmplă (n.r. să pierdem) și nu știu ce. Ca Dan Petrescu.
Dacă avem pretenții de Liga Campionilor, Maccabi este o echipă care trebuie eliminată, Nu am spus că o să fie simplu. Normal este să o scoatem. O să vedeți”, spunea Gigi Becali, la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER