Messi, cel mai mare semn de întrebare al catalanilor înainte de returul cu PSG!** Ce a răspuns Jordi Roura când a fost întrebat dacă starul argentinian va fi pe teren miercuri
Accidentat în partida tur dintre PSG și FC Barcelona (2-2), argentinianul Lionel Messi părea să fie cea mai mare pierdere a catalanilor înaintea jocului retur, Lovit la piciorul drept, starul sud-american a stat pe bară în ultima etapă din Spania, dar și-a revenit mai repede decât estimau medicii și ar putea fi pe teren în meciul cu francezii, de miercuri seară.
Messi s-a antrenat alături de colegii săi la ședința de pregătire programatp pentru marți seară, iar semnele indică faptul că acesta este apt pentru a evolua contra grupării franceze. Totuși, staff-ul Barcelonei lasă să plaseze misterul asupra posibilității ca argentinianul să fie pe teren.
„Semnalele dinspre medici sunt bune, dar trebuie să sperăm că el va putea să și joace. Pot să vă spun doar că niciunul dintre indisponibilii noștri nu va juca dacă nu vom primi garanții de la medici. Trebuie să dăm totul pentru a șasea semifinală de Ligă din ultimii șase ani”, a spus Jordi Roura la conferință.