Messi dezvăluie. Faza celui de-al doilea gol nu a fost repetată la antrenamente: „Mi-a ieșit prost șutul”. Barcelona s-a calificat în optimile Ligii de pe primul loc
Barcelona a suferit pe terenul celor de la PSV Eindhoven. Campioana Olandei s-a dovedit a fi o echipă de nivelul catalanilor. A avut mai multe ocazii de gol decât formația pregătită de Ernesto Valvedere, însă gruparea blaugrana a reușit să obțină victoria, s-a impus cu 2-1.
Lionel Messi a înregistrat un nou record în runda a cincea din grupa B a Ligii Campionilor. A marcat cel de-al 106-lea gol în meciurile din Ligă, pentru aceeași echipă.
„Am aflat mai devreme acest lucru, nu știam, însă mă bucură această statistică și sunt fericit că însumăm mai multe victorii„, a spus Messi, la microfonul celor de la Movistar, la finalul partidei cu PSV Eindhoven.
Argentinianul a deschis scorul pe stadionul Philips. În minutul 61, Messi a înscris după o fază impecabilă. A făcut un dribling scurt, i-a pasat lui Dembele, ca mai apoi mingea să revină la el și să până să șuteze lovitura câștigătoare, a mai driblat doi adversari.
„Mingea a venit bine acolo și a intrat foarte puternic. În plus primul gol al meciului mereu ajută„, a vorbit decarul Barcelonei de faza primului gol, care a precizat că al doilea gol nu a fost o schemă învățată la antrenamente: „Mi-a ieșit prost șutul, iar Geri (n.red. – Gerard) era acolo, a văzut direcția mingii și a profitat de acest lucru„.
Messi a recunoscut că Barcelona nu a jucat cel mai bun fotbal al său: „Mai ales în prima repriză am pierdut mult mingea și le-am oferit posibilitatea să aibă multe ocazii. După ce am făcut 2-0 ei au ținut mai mult mingea și ne-au pus probleme în defensivă. A fost greu să le luăm mingea pentru că a intrat un atacant în plus„.
Messi a vorbit despre „copilul-problemă” al Barcelonei, Dembele
„Ousmane a făcut un meci mare, la fel ca toată echipa. Era important să câștigăm pentru a ne califica de pe primul loc. Plecăm cu obiectivul îndeplinit„, a încheiat Messi.
Barcelona are 13 puncte în grupa B a Ligii Campionilor și va rămâne pe primul loc indiferent de rezultatul din ultimul meci. Tottenham s-a impus în fața celor de la Inter și a adunat 7 puncte, la egalitate de puncte cu italienii. Pe ultimul loc se află însă, campioana Olandei, PSV Eindoven, cu un singur punct.