Messi și-a găsit un nou rival cu care să se bată în recorduri!** Idolul anilor 2000 își vede amenințate recordurile din Ligă, unul a fost deja doborât
În tentativa sa de a depăși recordul de goluri marcate într-un singur an calendaristic deținut de Gerd Muller (85), Lionel Messi a dus în meciul cu Spartak Moscova o luptă indirectă cu spaniolul Raul, unul dintre cei mai buni fotbaliști din istoria Ligii Campionilor.
Argentinianul a marcat golurile 2 și 3 ale Barcelonei la Moscova și a devenit egalul fostului star al lui Real Madrid la capitolul orașelor în care a reușit să dea gol în cea mai importantă competiție europeană, ambii având câte 19 la activ. Acestea au fost reușitele cu numărul 40 și 41 ale lui Messi înscrise în luna noiembrie în toată cariera sa.
De asemenea, golurile de la Moscova l-au urcat pe Messi pe locul al doilea al clasamentului golgheterilor all-time din Liga Campionilor. Argentinianul a adunat 56 de reușite, tot atâtea câte are și olandezul Ruud Van Nistelrooy și cu 15 mai puține decât are recordmenul în exercițiu, Raul Gonzalez Blanco.
Messi l-a depășit totuși pe fostul „galactic” la un capitol. La Moscova a marcat a 15-a dublă în Liga Campionilor, cu una mai mult decât are Raul, încă golgheterul competiției.