Mihai Stoica și-a ales favoritul din finala Ligii Campionilor, Manchester City – Inter 1-0: „Nu m-am mirat când l-a adus Guardiola. E un fotbalist atipic”
Mihai Stoica a urmărit cu mare atenție finala Ligii Campionilor, Manchester City – Inter 1-0, iar după meci și-a ales favoritul. Unul dintre fotbaliștii antrenați de Pep Guardiola l-a impresionat în mod special pe managerul general al FCSB.
Rodri, favoritul lui Mihai Stoica din finala Ligii Campionilor, Manchester City – Inter 1-0
Sâmbătă seară, pe stadionul Ataturk Olympic din Istanbul, Manchester City a învins-o pe Inter cu 1-0 și a cucerit Liga Campionilor, primul astfel de trofeu din vitrina clubului englez. Meciul a fost unul foarte disputat, iar singurul gol și-a făcut apariția în minutul 68. De la marginea suprafeței de pedeapsă, Rodri a reluat superb cu latul și l-a executat pe Onana.
După meci, mijlocașul spaniol în vârstă de 26 de ani a fost declarat omul meciului de UEFA. Observatorul Tehnic al UEFA a transmis despre Rodri:
„A marcat golul victoriei într-un joc cu puține ocazii și implicarea lui între cele două careuri a fost esențială pentru City, care a reușit să alinieze o echipă echilibrată”, se arată pe UEFA.com.
Rodri a fost și favoritul lui Mihai Stoica din finala Manchester City – Inter 1-0. Managerul general al celor de la FCSB a urmărit duelul de pe Ataturk Olympic și s-a declarat impresionant de prestația mijlocașului spaniol, despre care a spus că este „un fotbalist atipic”:
„Sper să se scrie mai mult despre Rodri, e un fotbalist atipic, de o modestie ieşită din comun. Eu nu m-am mirat când l-a adus Guardiola, îl vedeam un Busquets.
Îmi plăcea foarte mult, eu sunt foarte atent la jucătorii ăştia care nu greşesc. Marchează în finală, iar la echipa naţională joacă fundaş central…”, a declarat Mihai Stoica, la Orange Sport.
Rodri, modest după cucerirea Ligii Campionilor: „Am avut un joc de rahat”
Rodri este o piesă cheie în angrenajul echipei lui Pep Guardiola. În sezonul 2022 – 2023, internaționalul iberic a jucat pentru Manchester City nu mai puțin de 56 de meciuri, în care s-a remarcat, printre altele, cu 4 goluri și 7 pase decisive.
„Emoționant. Un vis devenit realitate. Toți fanii de aici au așteptat asta atâția ani. Meritau și merităm. Am fost atât de aproape în ultimii ai, iar acum vreau să le mulțumesc tuturor.
Nu a fost simplu, am întâlnit o echipă foarte bună, care s-a apărat și a făcut faza de contraatac foarte bine. Am dat totul! Eu nu am făcut o primă repriză bună, am avut un joc de rahat.
Așa sunt finalele, nu te poți aștepta să joci la fel de bine ca de obicei. În finale sunt emoții, este tensiune. Am luptat ca niște animale.
Ne dorim mai mult, avem și mai multă ambiție acum. Un astfel de moment este irepetabil. Le dedicăm trofeul celor care au făcut mare acest club, cum ar fi Sergio Aguero sau David Silva”, a spus Rodri la finalul partidei Manchester City – Inter 1-0, citat de BBC.
În naționala mare a Spaniei, Rodri a bifat 41 de apariții, reușind să înscrie și un gol. Contractul său pe Etihad mai este valabil până la data de 30 iunie 2027.