Primul examen serios al carierei de tehnician al lui Clarence Seedorf a fost pierdut, deși olandezul nu are prea multe lucruri să își reproșeze. Milan, în evidentă eclipsă de formă, pleca outsideră în confruntarea cu Atletico, formație care scrie istorie atât în La Liga, cât și în Champions League.
Dar antrenorul de culoare al italienilor nu își poate reproșa prea multe, Milan fiind lipsită de șansă în confruntarea din această seară. Kaka, în două rânduri și Andrea Poli au țintit bara porții lui Courtois, la scorul de 0-0, astfel că Atletico pare a avea de îndeplinit o simplă formalitate la retur.
Formația din Madrid nu a cunoscut în acest sezon din Spania înfrângerea în propriul fief, fiind imbatabilă și în cea mai importantă competiție inter-cluburi din lume. Altfel, de menționat că autorul singurului gol al întâlnirii de pe San Siro, Diego Costa, a ajuns la cea de-a 27-a reușită a sezonului (5 doar în Champions League, în patru partide disputate).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER