Milsami Orhei a eliminat Ludogoreț din Liga Campionilor. Echipa lui Surdu și Bud a învins cu 2-1 și în retur. Campioana Bulgariei i-a avut titulari pe Moți și Prepeliță

Surpriză majoră în turul doi preliminar al Ligii Campionilor. Ludogoreț Razgrad, echipă care a eliminat Steaua în playoff-ul Ligii din sezonul trecut, a fost eliminată din competiție de campioana Republicii Moldova. Milsami Orhei, echipă la care joacă românii Romeo Surdu și Cristi Bud, a învins în Bulgaria cu 1-0 și a obținut victoria și în retur, 2-1 la Orhei.

La bulgari, Cosmin Moți a fost titular și integralist, iar Andrei Prepeliță a ieșit de pe teren în minutul 63. Dincolo, Cristi Bud a jucat până în minutul 87 , în timp ce Romeo Surdu nu a fost în lot. La finalul meciului tur, Surdu mărturisea în ProSport că: „Ceea ce am făcut noi aseară este unic. E un moment de care eu sunt mândru. Sunt mândru de colegi, de antrenori, de staff, de toată lumea. Am reușit să impresionăm toată Europa, am văzut că au scris de noi și pe site-ul UEFA. Șansa aia mică pe care nu ne-au dat-o ei… pe aia am speculat-o„.

În turul trei preliminar, Milsami Orhei va întâlni câștigătoarea din dubla manșă între Skenderbeu și Crusaders, scor 4-1 în tur. 

Publicat: 21 07. 2015, 20:11
Actualizat: 21 07. 2015, 20:50