Mircea Lucescu a făcut un nou meci formidabil contra lui Chelsea, dar a pierdut la ultima fază**
Mircea Lucescu este unul dintre ghinioniștii serii, după ce Șahtior a pierdut cu 3-2 pe terenul lui Chelsea Londra, la ultima fază a partidei și la capătul unui nou meci formidabil făcut de „mineri”. Antrenorul român dă însă vina pe lipsa de experiență a jucătorilor, care nu s-au concentrat până la ultimul fluier. Lucescu spune că nu este totul pierdut, iar Șahtior se poate califica în primăvara Ligii Campionilor.
„Din păcate, sunt două puncte pierdute, rămâne să ne concentrăm foarte bine la celelalte două partide care ne-au rămas. Îmi pare rău, pentru că am dominat-o categoric pe Chelsea, pe terenul lor, ne-am creat ocazii de gol…la două-trei faze nici nu am înțeles cum nu a intrat mingea în poartă. Dar lipsa de experiență și nesiguranța ne-au determinat să nu fim concentrați 100%.
Mergem în Danemarca să câștigăm, apoi dăm bătălia decisivă cu Juventus. Raț a jucat bine, dar până la urmă totul se reduce la aceste momente de lipsă de concentrare. Nu am interpretat așa cum trebuie partitura pe care o gândisem”, a declarat Mircea Lucescu la Dolce Sport.