Mircea Lucescu critică arbitrajul de la meciul cu Bilbao: „De ce îi țin pe ăștia care stau pe margine, lângă poartă?”
Șahtior Donețk s-a calificat în optimile UEFA Champions League după ce FC Porto a învins pe BATE Borisov, scor 3-0. Trupa lui Mircea Lucescuare locul doi asigurat și implicit prezența în următoarea fază a competiției, chiar dacă a pierdut meciul cu Athletic Bilbao, scor 0-1, de pe teren propriu.
Antrenorul român a fost extrem de nervos după meci, criticând maniera de atritraj. Lucescu reclama neacordarea unei lovituri de pedeapsă după un henț în careu.
„De ce îi țin pe ăștia care stau pe margine, lângă poartă? Eu nu înțeleg. Am protestat de la început, pentru că nu au niciun rol. Împart responsabilitatea unul altuia. Unul așteaptă să ia ăla de la centru decizia, ăla de la centru așteaptă de la celălalt și tot așa. Și așa se întâmplă și se ajunge la greșeli mult mai mari decât dacă ar fi doar arbitrul de centru care să decidă. Am spus-o de la început că nu văd rostul acestor arbitri, în Ucraina i-au desființat, și-au dat seama că sunt numai costuri. Mi-am dat seama ca e penalty clar după reacția tribunei”, a spus Mircea Lucescu la Dolce Sport.