Mircea Lucescu se plânge de lipsa meciurilor oficiale înaintea optimilor Ligii:** „Mi-ar plăcea să se decidă calificarea la Dortmund”
Mircea Lucescu a declarat marți, într-o conferință de presă, că și-ar dori ca învingătoarea dublei manșe Șahtior Donețk – Borussia Dortmund, contând pentru optimile de finală ale Ligii Campionilor, să se decidă la returul din Germania.
„După ce a pierdut șansele la titlu, Borussia va încerca să aibă un traseu cât mai bun în Liga Campionilor. Mi-ar plăcea ca această calificare să se decidă la Dortmund – ar fi destul de bine. Barcelona este mai puternică decât Borussia, dar și Șahtior este mai puternică decât echipa care a jucat împotriva Barcelonei”, a spus Lucescu.
Mircea Lucescu este de părere că Șahtior pornește cu un dezavantaj contra Borussiei, deoarece meciul contra campioanei Germaniei este primul oficial din acest an. „Ca în fiecare an, în a doua parte a sezonului Ligii Campionilor, noi jucăm primul meci oficial din an direct în această fază. De fiecare dată încercăm să conducem antrenanamentele astfel încât să reducem diferența față de adversarii noștri care au jucat deja meciuri oficiale. Borussia joacă meciuri în campionatul Germaniei, iar noi luăm parte la meciuri amicale și încercăm să fim la același nivel”, a completat Lucescu.
Mircea Lucescu nu crede că jucătorii Schmelzer, Grosskreutz și Gundogan nu vor evolua în meciul de miercuri. „De unde știți că Schmelzer, Grosskreutz și Gundogan nu vor juca mâine. Vom ști sigur asta abia când vom vedea lista oficială cu o oră înainte de meci. Fiecare antrenor are strategia sa în pregătirea unui meci. De-a lungul carierei mele am văzut multe, așa că voi crede doar când voi vedea lista”, a adăugat Lucescu.
Tehnicianul român este mulțumit de modul în care jucătorii săi s-au pregătit în cele două stagii din Emiratele Arabe Unite și Spania. „Analizând evoluțiile din cele două stagii de pregătire din Emiratele Arabe Unite și Spania, pot spune că ne-am descurcat bine. Trebuie să ne punem întrebarea dacă putem învinge o echipă ca Borussia. Probabil că jucătorii noștri au analizat deja: tot timpul am avut rezultate bune împotriva echipelor germane. Am învins pe Schalke și Stuttgart, iar în finala Cupei UEFA am bătut pe Werder. Totuși, dacă analizăm stilul de joc al Borussiei, aceasta este mai aproape de fotbalul latino-american„, a explicat Lucescu.
Șahtior Donețk întâlnește, miercuri, de la ora 21.45, în manșa tur a optimilor de finală ale Ligii Campionilor, echipa Borussia Dortmund. Partida se va disputa pe Donbass Arena.