MM a primit „gardian”! Gigi Becali l-a trimis pe Viorel Hrebenciuc la Tbilisi să asigure liniștea echipei

Scandalul provocat la Skopje, când a agresat reporterii Pro TV ce încercau să asiste, conform regulamentului UEFA, la antrenamentul echipei lui Reghecampf, pare să-i fi diminuat din „puterea maximă” managerului Stelei. Certat de Gigi Becali din închisoare, Mihai Stoica a primit ordinul să se abțină de la astfel de derapaje și, mai mult decât atât, s-a ales cu un supraveghetor în persoana omului de afaceri Viorel Hrebenciuc. Acesta a călătorit alături de echipă la Tbilisi, pentru meciul cu Dinamo din turul al III-lea preliminar al Ligii Campionilor, iar efectele s-au văzut imediat.

Jurnaliștii de la toate ziarele și televiziunile au avut acces la conferința de presă și la cele 15 minute de antrenament prevăzute de forul continental și niciun eveniment nedorit nu a perturbat liniștea echipei înaintea marelui meci. De obicei, Hrebenciuc nu merge în deplasări cu Steaua decât la meciurile importante, precum cele cu Ajax sau Chelsea, iar acesta poate fi un semn că prietenul lui Gigi Becali are deja mai multe atribuțiuni ca până acum.

De altfel, deputatul de Bacău este omul care a ajutat-o pe Steaua să scape de excluderea din cupele europene după condamnarea lui Gigi Becali, el plătind integral firma de avocatură care s-a ocupat cu succes de acest caz.

Publicat: 30 07. 2013, 10:07
Actualizat: 30 07. 2013, 10:08