Momentul în care nici englezii n-au mai suportat: „Drogba, ești bun, dar te rog ceva”** Imaginea zilei și mesajul lui Rooney pentru atacantul lui Chelsea

Chelsea a luptat eroic în fața Barcelonei și a reușit să câștige, scor 1-0, manșa tur a semifinalelor Champions League, grație golului înscris de Didier Drogba la singurul șut pe poartă al englezilor.

Atacantul ivorian a fost cel mai bun om de pe teren, în afară de golul marcat dovedindu-se un jucător extrem de important pentru faza defensivă și reușind să ofere în mai multe rânduri importante momente de respiro pentru defensiva condusă de John Terry.

Totuși, Drogba a reușit să-i scoată din minți pe jucătorii lui Guardiola folosindu-se de diferite tertipuri pentru a trage de timp. Chiar din prima repriză, Drogba a încercat să obțină cartonașe galbene pentru adversari și secunde prețioase pentru echipa sa stând mai mult pe jos decât în picioare. Aproape fiecare duel al ivorianului cu jucătorii lui Guardiola s-a terminat cu primul „la podea”, chiar dacă reluările arătau că acesta nu avea niciun motiv să cadă sau să ceară îngrijiri medicale.

Totul a culminat în repriza secundă, când Drogba a stat peste un minut la sol după un duel cu Puyol și a cerut vehement ca fundașul Barcelonei să fie avertizat. Centralul nu a dat nici măcar fault, iar reluările i-au dat dreptate. A fost momentul în care nici Wayne Rooney n-a mai suportat și a postat imediat un mesaj pe Twitter: „Drogba, ești un jucător bun, dar, te rog eu, stai în picioare!„.

Și fanii englezi l-au ironizat pe Drogba, iar astăzi au postat o imagine elocventă pentru ce s-a întâmplat aseară.

Publicat: 19 04. 2012, 11:29
Actualizat: 19 04. 2012, 12:02