Riccardo Montolivo, coleg cu Adrian Mutu la Fiorentina, a declarat, la conferința de presă dinaintea meciului cu Steaua, din Liga Campionilor, că Fiorentina nu vine la plimbare pe Ghencea, ci vine să învingă Steaua. Jucătorul se așteaptă ca roș-albaștriii să fie foarte bine susținuți din tribune și este conștient de dificultatea acestei ultime partide din Ligă.
"Eu cred că mâine trebuie să fie meciul Fiorentinei, chiar dacă va fi foarte greu. Suntem conștienți de capacitatea stadionului și de faptul că Steaua va avea o susținere considerabilă. Totuși, Fiorentina este pregătită să intre pe teren ca să câștige. Eu am crescut odată cu echipa și această primă experiență din Liga Campionilor este foarte benefică pentru noi toți", a spus italianul.
Meciul dintre Steaua și Fiorentina va avea loc mâine de la ora 21:45 și va putea fi urmărit în direct pe Pro Tv și live-text pe www.prosport.ro!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER