Deși bătuți acasă de grecii de la Panathinaikos, băieții pregătiți de Jose Mourinho s-au calificat în primăvara europeană datorită egalului din celălalt meci al grupei, disputat între Anorthosis Famagusta și Werder Bremen (2-2).
în ciuda calificării, nu prea a fost loc de sărbătoare pe Giuseppe Meazza, iar tonul supărărilor l-a dat chiar antrenorul lusitan. "Echipa nu a jucat nimic, iar victoria grecilor a fost absolut meritată. De altfel, le atrăsesem atenția băieților, chiar mi-era teamă de o scădere a concentrării. Eu sunt de vină! Degeaba le-am spus-o, daca n-am știut să-i și motivez în acest sens", a admis "Mou".
Mesaj pentru fani
"Îi înțeleg pe tifosi, dar ne-am calificat… Pe ușa din dos, ce-i drept, dar ne-am îndeplinit obiectivul. Vreau ca stadionul să fie plin ochi la meciul de campionat cu Napoli. Și, oricum, eu zic că putem câștiga anul acesta și lo scudetto, și Champions League", a decretat, sentențios, "The Special One".
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER