Mourinho e contestat de elevi după eșecul cu Zaragoza:** „E o rușine să jucăm așa!”

Pentru Real și Barcelona, returul de mâine, din semifinalele
Ligii Campionilor, este cel mai important. Campionatul a fost lăsat
deoparte, iar acest lucru s-a văzut sâmbătă. Ambele au fost învinse
în etapa a 34-a. Jucătorii Realului contestă în presă stilul
defensiv al lui Mourinho.

În mod normal, Real Sociedad – Barcelona 2-1 și Real Madrid –
Zaragoza 2-3 ar fi două rezultate-bombă. Nu însă și acum, în
contextul în care titlul este jucat, iar mâine se decide
calificarea în finala Ligii Campionilor, pe „Camp Nou”, unde Real
speră să întoarcă rezultatul din înfrângerea cu 2-0 din tur. Eșecul
Barcelonei a aprins imaginația suporterilor „galacticilor”, care
cred încă într-o minune. „Este posibil”, a titrat ieri Marca,
ziarul de casă al madrilenilor, omițând faptul că Guardiola a
trimis sâmbătă pe teren doar trei titulari obișnuiți (Messi, Xavi
și Pique), el preferând să-i odihnească pe ceilalți și să vadă la
lucru jucătorii de la echipa a doua. Și la Real, vedeta Cristiano
Ronaldo a văzut meciul din tribună, alături de logodnica lui, Irina
Shayk, cei doi înfierbântând publicul cu câteva sărutări și
mângâieri.

Mourinho:
„E vina antrenorului”

Atmosfera din lotul Realului nu este una foarte bună înaintea
meciului de mâine cu Barcelona. Mourinho este din ce în ce mai
contestat de jucători, care sunt nemulțumiți de felul în care
pregătește acesta jocurile. „Noi suntem Real Madrid. E o rușine să
jucăm așa! Planurile lui ne fac să ne simțim inutili”, este
declarația unui „galactic”, al cărui nume nu a fost făcut public.
Nemulțumit a fost și Mourinho după meciul cu Zaragoza, însă a luat
toată vina asupra lui: „Nu poți să pierzi cu o echipă cum e
Zaragoza, n-ai cum! Nici faptul că își joacă viitorul în Primera nu
e o scuză pentru noi! Cred că pregătirea mentală nu a fost cea mai
bună și e vina antrenorului că s-a întâmplat așa”.

Publicat: 02 05. 2011, 01:45
Actualizat: 02 05. 2011, 01:50