Mourinho: „Sunt sigur că Steaua va câștiga puncte în această grupă!” Ce a răspuns când a fost întrebat de jucătorii Stelei

Mourinho a ajuns la București și a făcut deja cunoștință cu National Arena. Antrenorul lui Chelsea anunță că se gândește doar la victorie în meciul de marți seara. The Special One laudă Steaua lui Reghecampf, despre care spune că este foarte puternică și organizată. Antrenorul lui Chelsea nu a uitat nici de plecarea lui Chiricheș la Tottenham, dar spune că Steaua rămâne puternică și fără fostul ei jucător.

„(n.r. ce s-a întâmplat cu Basel) A fost simplu, nu am jucat bine și am pierdut meciul”, și-a început Mourinho conferința de presă de luni.

„Steaua va câștiga puncte în această grupă”

„Steaua cred că a controlat meciul din Germania în prima repriză. N-au avut nicio problemă în defensivă, iar Schalke nu a avut ocazii. Au dovedit că sunt o echipă care se poate lupta pentru puncte și sunt sigur că vor reuși să le obțină în această grupă. Steaua va încerca să se califice pentru următoarea etapă a competiției sau, în cel mai rău caz, să termine pe locul trei”, a mai spus Mourinho.

The Special One speră ca starea gazonului să fie bună la ora meciului

„Stadionul are acoperiș și există soluții ca gazonul să fie adus într-o stare bună. Gazonul e o parte foarte importantă a jocului și cred că Steaua și UEFA se pot asigura că va fi în stare bună la ora meciului”, a mai spus antrenorul lui Chelsea.

Mourinho nu a uitat de plecarea lui Chiricheș: „Steaua are aceeași structura, dar altă motivație”

„Deși Steaua a pierdut un jucător foarte important (n.r. Vlad Chiricheș), echipa are aceeași structură. Acum e campioană, joacă în Ligă și are o altă motivație”, a mai declarat Mourinho.

Mourinho, despre avantajul lui Chelsea cu Steaua

„Nu sunt aici ca să fac un jucător de la Steaua să se simtă bine sau să îl motivez. Prefer să nu vorbesc despre ei. E doar o echipă bună, o echipă foarte organizată, cu un antrenor bun. Știu cum să joace și cred că e bine pentru noi că am pierdut aici în sezonul trecut. Jucătorii mei au pierdut, știu de ce au pierdut și că nu va fi ușor. Le va fi mai ușor să se motiveze. Suntem cu un pas înainte față de meciul de sezonul trecut, știm pe cine vom întâlni”, a mai declarat Mourinho.
 

Publicat: 30 09. 2013, 18:53
Actualizat: 30 09. 2013, 21:13