MSN, cel mai bun atac din istorie? Messi, Suarez și Neymar au înscris 89% din golurile Barcelonei în Liga Campionilor
Suarez, Messi și Neymar au înscris 25 din cele 28 de goluri marcate de Barcelona în acest sezon al Ligii Campionilor, având un procentaj de 89% din golurile Barcei. În total, cei trei au înscris de 114 ori, Barca având 164 de goluri în campionat, Cupă și Ligă
- Rakitic, Pique și Sandro au marcat celelalte trei goluri ale catalanilor în Liga Campionilor
- Messi (10 goluri) și Neymar (9) ocupă primele două poziții în clasamentul golgheterilor din acest sezon din Ligă. Suarez a marcat de șase ori
Transferul lui Luis Suarez de la Liverpool a fost momentul care a prefațat soarta unui sezon excelent pentru Barcelona. Imediat, scepticii au spus că uruguayanul nu are nicio șansă să se adapteze într-un sistem care îi avea deja pe Messi și Neymar. Dar pentru Suarez, cât și pentru Luis Enrique, aceste păreri n-au contat. Ba mai mult, după un start mai slab, poate și pentru că n-a avut dreptul să joace la Barca până în octombrie, din cauza suspendării pentru că l-a mușcat pe Chiellini la Mondialul din Brazilia, Suarez părea că nu va „exploda” în acest sezon.
Fast-forward până în luna mai, iar totul e schimbat. Atacantul de 28 de ani are 24 de goluri și 23 de pase decisive pentru Barcelona, reușind marți seară ambele assist-uri la golurile marcate de Barca, prin Neymar, în eșecul cu Bayern Munchen, scor 2-3. Dar cifrele lui Suarez pălesc în comparație cu cele ale lui Messi sau Neymar. Dacă brazilianul are 37 de goluri și 10 pase decisive în actualul sezon, Messi a reușit 53 de goluri și 30 de assisturi!
În total, din cele 28 de goluri marcate de Barcelona în Liga Campionilor în acest sezon, cei trei au înscris de 25 de ori, adică pentru un procentaj de 89%! Per total, tripleta MSN are 114 goluri în toate competițiile, dar procentajul scade, de la 89% la 69%, catalanii înscriind 164 de goluri în campionat (107), Cupă (29) și Liga Campionilor (28).