Mutu a marcat primul său gol pentru Fiorentina în Liga Campionilor, dar Bayern a scos pe finalul meciului o remiză perfectă pentru Steaua. Fiorentina avea mare nevoie de victorie în fața lui Bayern München, pentru a mai spera la locul doi, dar mai ales pentru a se pune la adăpost de Steaua în bătălia pentru Cupa UEFA. La capătul unui meci în care oaspeții au pus osul doar în ultimul sfert de oră, scorul a fost 1-1, ideal pentru Steaua, care astfel nu se poate socoti scoasă din lupta pentru locul trei, care duce în Cupa UEFA. Echipa lui Cesare Prandelli a dat mult timp impresia că își va atinge obiectivul, pentru că bavarezii au părut destul de relaxați în prima repriză și o bună parte din cea de-a doua.
Fiorentina a avut un singur om capabil să producă deranj în careul lui Rensing, acesta fiind Adrian Mutu, care a și marcat primul său gol pentru squadra viola în Liga Campionilor. A fost una dintre execuțiile care i-au adus în Toscana apelativul „Il Fenomeno”, voleu în vinclu, gol care probabil va aduce și reconcilierea definitivă cu tribunele. Mutu a muncit enorm, a fost pe dreapta, pe stânga, în centru, la mijloc, însă Gilardino nu l-a secondat pe măsură, ieșind la rampă o singură dată, la o lovitură de cap scoasă ca un mare portar de Rensing.
Bayern a egalat din ofsaid Bayern reprezintă însă fotbalul german, unul periculos și când pare adormit, și Fiorentina a simțit asta în ultimele 20 de minute. Golul egalizator a venit dintr-o poziție de ofsaid la Borowski, dar finalul putea fi chiar un coșmar pentru italieni, Klose și Kroos ratând incredibil. Fiorentina rămâne în duel cu Steaua pentru locul trei, iar Bayern e ca și calificată în optimi alături de Olympique Lyon, chiar dacă, matematic vorbind, Mutu și ai săi ar mai putea spera, în funcție de jocul rezultatelor din ultimele două etape, la o minune.
Săpunaru l-a bătut pe Ghioane Duelul românilor Ghioane și Săpunaru a fost câștigat de fostul fundaș rapidist. FC Porto s-a impus cu 2-1 la Dinamo Kiev, răzbunând înfrângerea de pe teren propriu, de acum trei săptămâni. Atât Ghioane, cât și Săpunaru au fost titulari, ei fiind înlocuiți în minutul 60 și, respectiv, 68. Mijlocașul român al ucrainenilor a pasat decisiv la golul marcat de Milevski.
"Păcat că la 1-0 nu am știut să profităm și să ne mărim decisiv avantajul, pentru că am făcut un meci bun până în ultimul sfert de oră. Golul lor ne-a prăbușit psihic." – Cesare Prandelli, antrenor Fiorentina
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER