Mutu, peste Cristiano Ronaldo, Messi și Ibrahimovic!
Deși echipa sa, Fiorentina, a terminat grupa F a Ligii Campionilor pe locul 3, nereușind calificarea în optimi, atacantul grupării viola și al naționalei României, Adrian Mutu, a reușit să se evidențieze.
Astfel, "Briliantul" se află pe locul 1atât în topul șuturilor pe poartă – 12 (la egalitate cu Lampard, Cristiano Ronaldo, Jadson și Ozil), cât și la capitolul șuturi care nu au prins cadrul porții – 15, devansându-i aici pe Gourcouff (12), Cristiano Ronaldo, Ibrahimovic și Bangoura (11).
Deși este lider la capitolul șuturi spre poartă (27) și a fost folosit de Cesare Prandelli în toate cele 6 partide din grupă, Mutu a reușit să înscrie un singur gol, în partida cu Bayern Munchen de pe Artemio Franchi (1-1). În topul marcatorilor conduc Messi, Gerrard, Klose și Benzema, cu câte 5 reușite.