Mutu se lasă așteptat: avionul Fiorentinei are întârziere 50 de minute!
Sosirea delegației oficiale a Fiorentinei în vederea partidei de mâine, din Liga Campionilor, contra Stelei, era prevăzută pentru ora 15:45, însă, după primele informații, aeronava cu care vor veni italienii are o întârziere de 50 de minute pentru că avionul nu a putut decola de pe pistă.
Gruparea „Viola” a fost rugată să părăsească avionul și să se îndrepte spre terminal din cauza unor defecțiuni apărute la bordul aeronavei. Charter-ul a fost inspectat și a primit în final permisiunea de a decola o oră mai târziu.
Partida Steaua-Fiorentina, meci decisiv pentru calificarea în primăvara europeană a Cupei UEFA, se va disputa mâine, în Ghencea, cu începere de la ora 21:45.