„Mutu știe ce îl așteaptă!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Organizată cu o oră și jumătate întârziere, conferința de presă a Fiorentinei a fost privată de prezența lui Mutu, cei care au reprezentat delegația italienilor fiind Prandelli și Montolivo.

După ce aeronava care i-a transportat pe jucătorii Fiorentinei în România a aterizat cu 45 de minute de întârziere, din cauza unei defecțiuni la decolare, italienii s-au mai lovit de o problemă în București: traficul infernal. Drumul de la aeroport până la stadionul Ghencea a fost parcurs în nu mai puțin de două ore și jumătate!

Antrenorul Prandelli s-a arătat destul de optimist la conferința de presă, al punându-și mari speranțe în Mutu pentru meciul de azi. „Mutu va fi extrem de motivat. El este un jucător cu personalitate și avem mare încredere în capacitățile sale. Știe ce îl așteaptă și trebuie să treacă peste presiunea publicului. Ne jucăm locul în Cupa UEFA“, a precizat Prandelli.

Nu se teme de fanii de pe Ghencea

Tehnicianul grupării toscane a mai spus că scopul principal al elevilor săi este acela de a câștiga meciul, pentru a fi siguri de calificarea în Cupa UEFA. „Vrem să rămânem în Europa și să simțim atmosfera din cupele europene. Publicul va avea și el un rol foarte important, dar cred că meciul trebuie câștigat de echipa de pe teren și nu de spectatorii din tribune“, a mai spus tehnicianul Violei, care nu a uitat, în încheiere, să glumească pe seama traficului imposibil din București: „Traficul a fost infernal. Dacă a fost ceva premeditat cu scopul de a ne face să pierdem câteva ore, atunci acest lucru v-a ieșit foarte bine“.

„Vom fi agresivi!“

Ricardo Montolivo, mijlocașul Fiorentinei care a participat alături de Cesare Prandelli la conferința de presă, știe cum trebuie să joace italienii împotriva Stelei. „Vrem să rămânem în Europa pentru a simți în continuare atmosfera din cupele europene. Va fi greu, pentru că Steaua este o echipă de calitate. Trebuie să jucăm agresiv și nu trebuie să ne gândim la egal, pentru că acest lucru ne-ar putea costa“, a spus Montolivo.

Mai mulți italieni decât români la conferința de presă

Meciul a stârnit un interes deosebit în rândul presei italiene, nu mai puțin de 40 de jurnaliști din Cizmă fiind prezenți aseară la conferința de presă a Fiorentinei. Numărul acestora a fost mai mare decât al ziariștilor români.

„Apărarea Stelei e lentă“

Francesco Baiano, fostul atacant al Fiorentinei, le dă câteva sfaturi lui Mutu și Gilardino. „Apărarea Stelei este dotată din punct de vedere fizic, însă este foarte lentă. Dacă Mutu și Gila vor pune mingea jos și vor juca rapid, cu siguranță vor pune probleme. În special viteza lui Adrian poate fi decisivă în duelurile unu la unu”, a declarat Baiano.

De la Mutu se așteaptă totul

Cotidianul italian Corriere dello Sport consideră că Adrian Mutu va fi cel mai important jucător al Fiorentinei în partida de astăzi. „Mutu este fenomenal, este tipul de jucător care poate crea panică în careul oricărei echipe din lume. De la el așteaptă fanii Fiorentinei calificarea în Cupa UEFA“, au scris italienii.

„Trafic infernal în București“

Ziariștii italieni care au însoțit-o pe adversara Stelei la București s-au declarat indignați de traficul infernal din capitala României. Ei au mers până acolo încât au spus că „Bucureștiul nu arată ca o capitală europeană, probleme de acest gen fiind posibile doar în orașe din țări slab dezvoltate“.

"Această echipă este clădită pentru a îndeplini cele mai mari obiective posibile. Putem câștiga Liga Campionilor" – Franz Beckenbauer, președinte Bayern

"Nu cred că va fi o problemă să câștigăm, pentru că jucăm pe teren propriu și avem și suportul publicului de partea noastră" – Claude Puel, antrenor Lyon

"Steaua este o echipă foarte bine organizată, dar scopul nostru este să marcăm și să nu primim gol" – Cesare Prandelli antrenor Fiorentina

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce  s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta Ion Ţiriac în fotbal
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta…
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din Oradea
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din…
Obligatoriu pentru cei care au instalații de Crăciun pe casă. Vecinii pot depune plângere
Obligatoriu pentru cei care au instalații de Crăciun pe casă. Vecinii pot depune plângere
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
×