Mutu va fi forțat de Prandelli în partida cu Bayern
Fiorentina este cu spatele la zid. Bayern poate reprezenta, dacă va repeta la Florența succesul din tur, plutonul de execuție pentru Adi Mutu și coechipierii lui.
Tot atât de adevărat este însă că violeții pot reînvia în lupta pentru locul 2, dacă vor reuși un meci perfect și, implicit, primul succes în grupele Ligii. Este, așadar, un meci de totul sau nimic pentru trupa lui Cesare Prandelli, ceea ce înseamnă că presiunea uriașă stă deasupra ei. Bavarezii sunt relaxați, nu trăiesc aceeași încrâncenare, iar olandezul Van Bommel exprimă clar obiectivul echipei sale: „Este foarte bun un 0-0”. Germanii sunt încântați de ideea că italienii trebuie să atace din primul minut, ceea ce le oferă varianta contraatacului. Chiar dacă nu vor fi Lahm, Altintop și, mai ales, Toni, antrenorul Jurgen Klinsmann poate alcătui lejer un unsprezece omogen, cu misiunea surprinderii, de câte ori se va putea, a defensivei adverse, călcâiul lui Ahile pentru Cesare Prandelli.
Cartea câștigătoare pentru Fiorentina rămâne astfel tot atacul, acolo unde Adrian Mutu este principalul pericol pentru bavarezi, chiar dacă românul nu se află în formă maximă. În ultima etapă de campionat, 0-1 cu Siena, Adi a fost schimbat în a doua parte a întâlnirii, semn că genunchiul stâng continuă să-i creeze probleme.
Viola nu schimbă echipa din tur
Gazdele vor repeta la indigo formula de la șocantul eșec de la München, unde a fost 3-0 pentru Bayern, pe principiul totul intră pentru nemți, totul se ratează, uneori imposibil, pentru oaspeți. Asta înseamnă tactic formula rombului, cu Melo vârful din spate, Kuzmanovic și Montolivo laturile și Santana vârful din față, iar Mutu și Gilardino vor fi ghimpii din coasta apărării bavareze.
"Vom face un meci mare împotriva lui Bayern și vom demonstra că Fiorentina este o echipă de Liga Campionilor" – Adrian Mutu, atacant Fiorentina